Ca în fiecare an, pe 1 Decembrie în Bucureşti are loc Parada militară dedicată Zilei Naţionale a României. Vă prezentăm programul acesteia, dar şi restricţiile de circulaţie, pentru maşini şi pietoni, precum şi rutele alternative.
Parada militară de la 1 Decembrie nu încurcă cu nimic desfășurarea alegerilor, a afirmat, marți, Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP).
Elevii timișoreni spulberă mitul potrivit căruia tinerii nu sunt interesați de ce s-a întâmplat la Revoluția din Decembrie 1989. Președintele Asociației Memorialul Revoluției din Timișoara susține că interesul elevilor pentru ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 este în creștere.
An de an instituțiile publice se întrec în clipuri de promovare cu prilejul unor zile speciale, precum 1 Decembrie. Jandarmeria a realizat acum un film prin care se promovează cu ajutorul tradițiilor.
Pe Bulevardul 1 Decembrie se desfășoară cel mai așteptat eveniment organizat la Alba Iulia de Ziua Națională: parada militară. Zeci de transportoare blindate și peste 1000 de militari trec prin fața spectatorilor
La fel ca Domeniile Schiabile Transalpina și Șureanu, cele mai apropiate ca distanță, și pârtiile din Păltiniș - Sibiu dau startul la distracție pentru un nou sezon de iarnă cu ocazia minivacanței de 1 Decembrie
Minivacanța de Sf. Andrei - 1 Decembrie este un prilej pentru români să se delecteze în destinații pentru care plătesc preţuri acceptabile, profitând de faptul că pot vizita și Târgurile de Crăciun.
Ministerul Apărării Naționale informează că vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, se va desfășura Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piața Arcului de Triumf, din București.