Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat miercuri, la Antena 3 CNN, că a cerut revocarea conducerii Salrom, după ce salina Praid a fost complet compromisă, fiind lăsată să se inunde. „Din discuțiile cu ei, erau convinși că sunt foarte performanți. Dar azi nu mai avem salina. Tragedia era previzi
O confruntare tensionată a avut loc miercuri seară în direct, între ministrul Economiei, Radu Miruță, și directorul Salrom, Constantin Dan Dobrea, pe tema facturii controversate de 12.500 de euro achitată de Salrom pentru un presupus „sejur”.
Directorului societăţii Salrom i-a fost mărit salariul de la 32.000 de lei la 38.000 de lei, la puţin timp după tragedia de la Praid, decizia fiind luată de Adunarea Generală a Acţionarilor, a susținut, miercuri ministrul Economiei, Radu Miruță.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, în contextual în care se discută intens despre reducerea cheltuielilor statului, a aflat ”cu stupoare” că la sediul din Bucureşti al Salrom sunt angajate 600 de persoane, în timp ce la Praid sunt 60-70 de mineri.
The salt mines managed by Salrom – Slanic, Targu Ocna, Cacica, Ocnele Mari and Praid, generate 10% of the revenue of the company. Salrom posted ROM498 million revenue in 2022, according to the latest public data available.
State-owned company Salrom, the only salt producer in Romania, could be listed on the Bucharest Stock Exchange between April and May 2023, according to economy minister Florin Spataru.