O nouă înregistrare video de pe câmpul de luptă din Ucraina surprinde un tanc rusesc căzând într-un crater pe când încerca să scape de tirul ucrainean.
Vloggerul Cosmin Avram face bilanțul celor 30 de zile petrecute în Israel și Palestina. A vorbit cu oameni din ambele tabere, a fost șocat de lejeritatea cu care israelienii se plimbau pe străzi cu mitraliere, dar și de faptul că familiile palestinienilor care comit atentate primesc pensii.
Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au postat un omagiu de Ziua Tatălui pentru tatăl lor, prințul William, în prima lor postare pe rețelele de socializare.
Un jandarm român în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce s-ar fi împușcat în piept, timp ce asigura paza la ambasada Turkmenistanului din Capitală.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat direct în „războiul” împotriva manelelor, apărut în sfera publică românească după momentul cântărețului Babasha, invitat la concertul Coldplay chiar de Chris Martin.
Puterile occidentale și alte națiuni au încercat duminică, în a doua zi a summitului din Elveția, să ajungă la un consens privind condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina și au subliniat „suferința umană pe scară largă” provocată de război, relatează Reuters.
Cercetătorii chinezi au realizat o descoperire remarcabilă. Au inventat prima piele electronică din lume, inspirată de structura biologică a pielii umane. Această piele electronică prezintă o structură 3D care imită trei semnale mecanice identificate la nivelul pielii noastre.
Membrii și simpatizanții LGBTQI+ din Rep. Moldova au mărșăluit în centrul Chișinăului, participând la marșul Moldova Pride, cu sloganul „De la noi taxe, de la stat lege”. Ei au solicitat statului legalizarea căsătoriilor cuplurilor de același sex și recunoașterea genului persoanelor transgen.
Condiţiile privind călătoria minorilor în străinătate sunt strict reglementate, iar Poliția de Frontieră Română a transmis o serie de recomandări, mai ales că se apropie vacanţa de vară, în care mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara graniţelor ţării.
În timp ce războiul din Ucraina continuă și campania prezidențială din SUA e în toi, liderii NATO încearcă să pregătească Alianța pentru toate scenariile posibile. Miniștrii german și danez ai apărării au avertizat că Rusia ar putea ataca aliații NATO "în următorii cinci ani".
În ciuda realității sumbre reflectate în mass-media, românii se numără printre cei mai fericiți europeni și există, conform psihologului Daniel David, motive serioase pentru creșterea nivelului de fericire în ultimii ani. Psihologul a dezvăluit cele trei ingrediente simple ale rețetei fericirii.
Premiată de Departamentul de Stat american şi de Camera Lorzilor din Marea Britanie pentru lupta împotriva traficului de persoane, Iana Matei, care are în Argeş un centru pentru reabilitarea victimelor traficanţilor, dezvăluie de ce în România sunt din ce în ce mai multe fete traficate.
Ar putea părea contraintuitiv ca donarea de sânge să îl ajute inclusiv pe donator, însă beneficiile sunt clare: de la creșterea imunității la scăderea riscului de paralizie și accident vascular cu până la 30%.
Cu o continuă datorie și bucurie de a scrie, după cum mărturisește, Mircea Cărtărescu consideră că „Solenoid“ este romanul care i-a adus numele sub ochii mai multor cititori.
O persoană s-a înecat, sâmbătă, 15 iunie 2024, în râul Olt, în zona localităţii telormănene Islaz, salvatorii sosiţi la faţa locului încercând să o resusciteze, dar fără rezultat.
Salvatorii montani au recuperat două victime blocate și rănite din zona Vârful Lespezu din Munții Făgăraș: o femeie care a suferit o fractură a unui membru inferior și un bărbat care a căzut în gol aproximativ 70 de metri.