Prinţul moştenitor al Kuweitului, şeicul Meshal Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, în vârstă de 83 de ani, a fost numit sâmbătă, 16 decembrie, emirul ţării, după moartea predecesorului său.
Centrul de prognoză meteo spaţială din Statele Unite a lansat o alertă de furtuni geomagnetice care vor lovi Pământul în acest weekend, informează DPA.
Luna aceasta se împlinesc 50 de ani de la realizarea şi difuzarea primului serial în culori din istoria Televiziunii Române, „Pistruiatul“, scris şi regizat de Francisc Munteanu.
Potrivit agenților imobiliari, Provence din Franța, Toscana din Italia și Madrid din Spania sunt cele mai bune alegeri pentru cei care doresc să cumpere o casă de vacanță.
Cei trei ostatici israelieni uciși de forțele israeliene vineri seara au fost împușcați după ce au ieșit la bustul gol dintr-o clădire din nordul Gazei purtând un băț cu o țesătură albă în vârf, a declarat sâmbătă un înalt oficial militar israelian, relatează WSJ.
Turcia, România și Bulgaria intenționează să semneze în ianuarie un acord privind un plan comun de eliminare a minelor care plutesc în Marea Neagră ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul turc al Apărării, Yasar Guler.
Andrei Carabelea, primarul de la Piatra Neamţ, a primit premiul „Pentru determinarea de a implementa cu succes proiectele cu finanţare europeană care definesc oraşul inteligent“
Artistul și compozitorul Tudor Gheorghe, în vârstă de 78 de ani, a vorbit pentru prima oară despre remake-ul făcut de Spike la melodia „Au înnebunit salcâmii”, pe care interpretul a popularizat-o de-a lungul anilor, transformându-l într-o variantă rap.
Un bărbat din Vâlcea s-a îmbogățit profitând de naivitatea oamenilor. Sub pretextul că îi ajută să folosească aplicațiile de pe telefon, le obținea datele personale și le lua banii din conturi.
Simona Halep a vorbit despre momentul exact în care a fost contaminată cu roxadustat, o substanță interzisă care i-a adus suspendarea pe 4 ani din tenis
Președintele Senatului Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia celor 34 de ani de la evenimentele care au dus la căderea regimului Ceaușescu. Liderul PNL a transmis că efortul eroilor de la Timişoara a dus la fundamentele pe care s-a clădit România liberă şi democratică de astăzi.
Un notar din județul Mureș a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Victima acestuia este fosta iubită pe care a înjunghiat-o cu cuțitul și apoi a plimbat-o mai multe ore cu mașina
Lidera de la Chișinău susține că aprobarea de Parlament a Strategiei de Securitate Națională este pas mare în vederea consolidării securității și stabilității țării sale, menționând că politica agresivă dusă de Federația Rusă și corupția sunt două mari pericole la adresa Republicii Moldova.
Hafize Gaye Erkan, noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, care a lucrat şi pe Wall Street, spune că din cauza creşterilor mari de preţuri de pe piaţa imobiliară a fost nevoită să se mute cu părinţii, informează AFP.
Stațiunea Bardonecchia, din Italia, a fost desemnată staţiunea de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa, iar staţiunea Jahorina din Bosnia şi Herţegovina, oferă cel mai bun raport calitate-preţ pentru familiile de patru persoane.