Eurodeputatul Mihai Tudose a spus, sâmbătă, în cadrul unui interviu televizat, că i-a dăruit liderului PSD, Marcel Ciolacu, o pisică, care a devenit un membru al familiei premierului relatând o întâmplare amuzantă.
Cazul unei fapte de violenţă extremă, în urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu executare
Urșii aflați în fondul cinegetic de pe raza comunei Polovragi, din județul Gorj, depășește de peste două ori și jumătate efectivul normal, stabilit de normele în domeniu, astfel că populația localității este terorizată de animalele care intră frecvent în gospodăriile lor.
O tragedie cumplită a lovit o familie din Găești, județul Dâmbovița. Un tânăr în vârstă de 22 de ani, internat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de la etajul 1 al Secției Chirurgie.
Trei bărbați au fost reținuți, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce, cu ajutorul unor dispozitive electronice, au au folosit un dispozitiv de bruiere a sistemelor de închidere centralizată a autoturismelor pentru a le fura.
În contextul protestelor pro-Palestina din Malmo și a criticilor la adresa organizatorilor, reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori și vizată direct sau indirect de alți concurenți, printre care Joost Klein din Olanda.
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud s-a calificat în finala competiţiei feminine de handbal EHF European League, după ce a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 37-26 (20-14), sâmbătă, în prima semifinală desfăşurată la Graz.
Grupurile criminale obscure Tokuryū în care sunt cooptați tineri studenți și chiar cetățeni obișnuiți cu slujbe au luat locul grupărilor mafiote yakuza retrase în umbră după ce Japonia a înăsprit legislația împotriva acestora, relatează The Guardian și Japan Times.
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara. Ulterior, el a fost transferat la Bucureşti, după ce-au apărut complicații în urma unei intervenții chirurgicale.
Dacă ai rămas cu o mulțime de ouă roșii de Paște după sărbători, nu le arunca. Le poți transforma cu ușurință într-o gustare delicioasă și rapidă, perfectă pentru a te bucura de arome fresh și a combate risipa alimentară.
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare.
Aurora boreala a „aprins” cerul, vineri noaptea, în mai multe zone din Bihor, colorându-l în roşu şi violet, fenomenul fiind generat de exploziile solare din ultimele zile.
Un tânăr de 24 de ani din municipiul Motru a cumpărat două telefoane mobile cu euro falși. Acesta a fost prins de polițiști și a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
O angajată de la Inspectoratul de Poliţie Neamţ, care-şi desfăşoară activitatea la Serviciul de urgenţă 112, a determinat un bărbat din Satu Mare să renunţe la tentativele de a-și lua viața
Consumul de alimente ultraprocesate, precum chipsurile sau înghețata, crește riscul de a dezvolta zeci de afecțiuni medicale și de deces, potrivit unei analize care a vizat 10 milioane de persoane.
S-a pronunţat verdictul final în cazul părinţilor din Bihor care şi-au scos cei patru copii de la şcoală şi îi educau acasă, sub pretextul că vor să-i ferească de ispita internetului. Judecătorii au decis că părinţii au greşit şi că trebuie să-şi reînscrie copiii la şcoală.
Andreea Ursache își începe lecțiile cu îmbrățișări și prin a-și întreba elevii cum se simt. Prin orele ei de engleză își dorește să-i motiveze pe cei mici să vină la școală și să-și descopere pasiunile.
Un bărbat din Bihor a ajuns la spital, în zorii zilei de sâmbătă, după ce a fost înjunghiat în faţa unui magazin din oraşul Aleşd. Autorul este căutat de poliţişti.
Cu o fundație rock, dar cu un format de muzică electronică, Șuie Paparude a adus un nou stil de muzică în România proaspăt ieșită din comunism – indiferent de stilurile cu care au jonglat de-a lungul timpului, cert este că „e suflet în aparat“.
Poiana Narciselor din Târgu Jiu este un loc plin de culoare și de un parfum special, pentru că frumoasele plante au înflorit mai devreme față de alți ani, ca urmare a temperaturilor crescute din ultima perioadă.