Cu 150.000 de locuri de muncă înfiinţate şi venituri de până la 10,7 miliarde de euro, acest eveniment internaţional major reprezintă o şansă extraordinară pentru Franţa şi pentru economia acestei ţări, spune Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
La 13 februarie 1633, Galileo Galilei a ajuns în fața Inchiziției, iar în anul 1785, Crișan, unul dintre conducătorii Răscoalei iobagilor români din Transilvania, a murit.
O campanie rusă de dezinformare induce ideea implicării SUA în alegerile din Republica Moldova. Agentul de influență este în acest caz Ilan Șor. Potrivit președintelui Partidului Șor, Statele Unite „au întotdeauna două sau trei opțiuni”.
Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România.
Războiul din Fășia Gaza a unit Orientul Mijlociu, iar un nou front panislamic ar putea fi cea mai mare provocare pentru America, în timp ce Iranul își face jocul, scrie politologul Toby Matthiesen, într-o amplă analiză pentru revista Foreign Affairs.
Conducerea PNL a decis intrarea în luptă a șefilor de organizații județene unde nu sunt președinți de consiliu județean sau primari ai municipiului reședință de județ din partid, însă unii lideri deja încep să paseze responsabilitatea către alți colegi.
Ne încălzim la propriu și la figurat după ce mâncăm, iar asta ajută la slăbit, spune dr.Mihaela Bilic. 10% din cheltuielile energetice zilnice se datorează efectului termic al alimentelor sau TEF (thermic effect of food).
Marile orașe industrializate ale României aveau ca numitor comun, înainte de 1989, structurile de mari dimensiuni, care aveau rolul de reducere a volumului de noxe pentru locuitorii acestora.
Dinamo Bucureşti, ultima clasată, a învins-o pe Farul Constanţa, campioana en titre, cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.
Tot mai mulți adulți se plâng că nu pot dormi în timpul nopții, iar dimineața când trebuie să meargă la lucru sunt obosiți. Nutriționistul Luminița Cătană vine cu câteva sfaturi pentru un somn odihnitor.
Specialiștii în energie avertizează că producția mondială de petrol ar putea deveni insuficientă pentru acoperirea cererii după anul 2028, deşi în prezent aceasta este excedentară.
Secretariatul de Stat pentru Revoluționari încearcă să anuleze în justiție un certificat de revoluționar acordat unei persoane din orașul Cugir (Alba) care a fost rănită într-un accident rutier ce a avut loc în decembrie 1989.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat ce spitale au fost afectate de atacul cibernetic din noaptea de duminică spre luni. Este vorba de 20 de unități medicale care erau conectate la sistemul Hipocrate, care monitorizează și ține evidența tuturor manevrelor medicale.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi-a anulat deplasarea pe care urma să o facă la Bruxelles pentru întâlniri cu omologi din ţările NATO, a indicat luni un oficial american, după ce şeful Pentagonului a fost internat la terapie intensivă şi şi-a transferat atribuţiile către adjuncta sa,
Katalin Novak şi-a anunţat sâmbătă demisia, după o presiune crescută pentru graţierea unui bărbat condamnat şi implicat într-un caz de abuz sexual într-o casă de copii. Sursele spun că un episcop are o influență asupra lui Katalin Novak.
Cei trei frați, cunoscuți în cercurile interlope drept fiii celebrei „vrăjitoare Sidonia” și ai lui Fabian Marin, au fost arestați preventiv pentru crima de la hotelul de lux din Padina. Incidentul tragic a avut loc în urma unei confruntări violente cu o altă persoană, soldată cu moartea victimei.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost surclasată de poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, cu 6-1, 6-1, luni seara, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Doha, dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari.