Un complet de la Instanţa supremă a dispus anularea deciziei CSM din decembrie 2022 prin care judecătoarele Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu de la Curtea de Apel Bucureşti au fost excluse din magistratură, decizia fiind definitivă.
Existenţa punctului G este probabil una dintre cele mai controversate dezbateri. Controversa a apărut deoarece nu există un consens cu privire la ceea ce este punctul G. În timp ce unele femei susţin că au atins climaxul prin atingerea acestui punct, altele nu cred în existenţa lui.
Ilinca Simion, soția lui George Simion, președintele partidului AUR, a confirmat pe rețelele de socializare că este însărcinată, cei doi urmând să devină părinți.
Administrația Biden a anunțat că va investi 2 miliarde de dolari în 150 de proiecte de construcții federale din 39 de state care utilizează materiale care reduc la minimum emisiile de carbon.
Primarul Brașovului, Allen Coliban, le-a restricționat accesul consilierilor locali în clădirea Primăriei Brașov, după ce aleșii au plecat înainte de discutarea unui proiect al edilului-șef.
Liberaliul Adrian Cozma au depus în Parlament un proiect de lege care anulează noile limitări privind plățile cash, introduse de Guvernul printre noile măsuri fiscal-bugetare adoptate.
Soldați din mai multe unități de artilerie ale SUA s-au întors din misiunile din Siria și Irak împotriva Statului Islamic suferind de coșmaruri, sindrom de stres postraumatic, depresie și chiar halucinații, deși nu au participat propriu-zis la lupte, a arătat o investigație NYT.
Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.
Mulți dintre pasionații de jocuri de noroc își caută adesea numerele norocoase, iar când vine vorba de Loto, alegerea unor cifre strategice poate face diferența dintre un bilet obișnuit și unul câștigător.
Un cablu rusesc de telecomunicaţii a fost avariat în Marea Baltică în luna octombrie, odată cu alte infrastructuri submarine din zonă, printre care şi gazoductul Balticconnector care leagă Finlanda de Estonia, au anunţat luni autorităţile finlandeze.
Turnul-pepineră din centrul Timișoarei, unul din cele mai vizitate locuri din anul Capitalei Culturale a Europei 2023, și-a încheiat misiunea. A început demontarea schelei de cinci etaje. Operațiunea va dura aproape două săptămâni.
Braţul armat al grupării islamiste palestiniene Hamas a declarat luni că a lansat din Liban 16 rachete asupra zonelor din nordul Israelului, afirmând totodată că a vizat şi partea de sud a oraşului Haifa.
Jumătate din companiile listate la bursă din lume și-au stabilit obiectivul de a ajunge la emisii zero, însă doar o mică parte dintre acestea respectă liniile directoare stricte ale ONU.
Iranul a declarat luni că a primit un mesaj din partea SUA, care asigură că încearcă să obţină o încetare a focului în Fâşia Gaza, o afirmaţie care - în opinia Teheranului - nu corespunde cu realităţile din teren.
Bărbatul de 38 de ani din Azerbaidjan a venit în R. Moldova cu un avion din Turcia, dar a părăsit Aeroportul Chișinău fără a-i fi controlate actele. Incidentul avut loc aseară și a ajuns în vizorul premierului moldovean care anunță că va urma o demisie din acest motiv fără a oferi alte detalii.
După ce Dan Air a decis să mute zborurile de pe aereoportul de la Brașov pe cel de la Bacău, Consiliul Județean Brașov a decis să facă demersuri pentru a putea acorda ajutor de minimis.
Black Friday este evenimentul pe care toată lumea îl așteaptă în luna noiembrie. Cine a spus, însă, că Black Friday poate fi doar vinerea sau că trebuie să dureze doar o zi?
Guvernul României a decis extinderea programului de monitorizare electronică în 37 de județe din țară, în anul 2024 și 2025. Sindicaliștii pun însă sub semnul întrebării decizia din cauza lipsei infrastructurii și a pregătirii polițiștilor.