Statele Unite l-au numit pe generalul-locotenent Alexus G. Grynkewich, în vârstă de 53 de ani, în funcţia de comandant suprem al Forţelor armate ale NATO în Europa (ACEUR).
Vasile Frumuzache, în vârstă de 32 de ani, a mărturisit în fața procurorilor că este autorul unei alte crime, comise tot asupra unei românce, escortă dispărută în august 2024, în Montecatini Terme.
Un tânăr de doar 22 de ani, cu zero experiență în domeniul securității naționale, a fost numit în fruntea unei structuri-cheie pentru prevenirea terorismului în SUA.
Ciprian Teleman, fostul ministru al Digitalizării, în mandatul căruia s-a negociat cu oficialii Comisiei Europene introducerea cărții electronice de identitate, a întâmpinat probleme la eliberarea noului document.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a fost primit de președintele american Donald Trump la Washington. Tarifele, cheltuielile pentru apărare și războiul din Ucraina sunt printre prioritățile agendei de discuții.
Mai mulți cetățeni ruși au fost identificați printre protestatarii care s-au adunat miercuri, 4 iunie, în fața Parlamentului din Sofia pentru a manifesta împotriva adoptării monedei euro de către Bulgaria.
O misiune contracronometru este în desfășurare în județul Harghita, unde salvatorii caută o fetiță de doar trei ani, despre care se presupune că a căzut în apele râului Târnava Mare.
Tehnica militară se va deplasa pe străzile orașelor Chișinău și Cahul din Republica Moldova, iar reprezentanții Ministerului Apărării afirmă că aceste acțiuni au loc în scopul pregătirii profesionale a militarilor, ci nu în contextul situației de securitate din regiune.
Transnistria nu-și mai poate plăti „bugetarii”. Plățile sociale și salariale întârzie iar de acum înainte situația enclavei separatiste doar se va înrăutăți, deoarece bani în regiune nu mai vin.
Președintele SUA, Donald Trump, care nu a avut până acum o reacție publică la atacul spectaculos al Ucrainei asupra aerodromurilor strategice ale Rusiei, s-a arătat impresionat de acesta în privat, au relatat surse, citate de Axios.
Ministerul Apărării Naționale atrage atenția asupra unei acțiuni de dezinformare care vizează românii din diaspora. Documente false au fost trimise unor cetățeni din străinătate, cerându-le să se prezinte la centre de recrutare din țară.
Turiștii trag un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe alții să evite un bar popular Grecia. Localul a devenit cunoscut nu pentru peisajul idilic sau atmosferă, ci pentru prețurile exagerate.
Joi, 5 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 4,1 milioane de euro.
Mai multe persoane au organizat o tâlhărie desprinsă din filmele polițiste. S-au îmbrăcat în haine negre, cu inscripția „Poliția”, și au „percheziționat” un apartament din Brașov în care victimele se întâlneau pentru a tranzacționa criptomonede.
Un pompier din Ucraina a trăit cele mai grele clipe din viaţa sa când printre victimele unui incendiu provocat de un atac rusesc cu drone şi-a descoperit soţia, fiica şi nepotul de un an.
Primăria comunei Șoimuș, județul Hunedoara, ar fi plătit unei firme aproape 90.000 de lei pentru lucrări care nu au fost efectuate în totalitate. Oficialii Primăriei nu au fost să verifice dacă intervențiile au fost realizate.
Generalul Cătălin Zisu, fostul comandant al Comandamentul Logistic Întrunit din cadrul MApN, este urmărit penal într-un nou dosar deschis de DNA, pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată.