Lituania şi-a redeschis graniţa cu Belarus, însă mii de camioane rămân blocate la frontieră, a declarat Ministerul lituanian de Externe, denunţând ceea ce a numit un "şantaj" care implică mărfuri în valoare de milioane de euro, relatează AFP.
Nathan Gill, fost lider al filialei Reform UK din Țara Galilor, a fost condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare după ce a acceptat mită pentru a face declarații în favoarea Rusiei atunci când era europarlamentar.
Femeia care a atacat-o cu o rangă pe senatoarea POT Valentina Aldea a lansat o serie de acuzații grave la adresa parlamentarei chiar înainte ca polițiștii să o rețină pe agresoare.
Companiile de stat care nu pot fi salvate trebuie închise şi ele se află pe o listă întocmită recent, care este prioritară și va fi comunicată, a declarat vineri premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe în carer a explicat cauzele și efectele măsurilor de austeritate impuse.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, au avut o întrevedere la Chișinău, aceasta având loc la scurt timp după ce Chișinăul a preluat șefia Comitetului de Miniștri al structurii europene.
Acum aproximativ 4,5 miliarde de ani, planeta noastră a trăit un moment critic pentru existența sa. Un corp ceresc uriaș, botezat Theia, a intrat în coliziune cu Pământul, aruncând în spațiu materie care a rămas pe orbită și care avea să formeze satelitul nostru natural, Luna.
În emisiunea propagandistului Kremlinului Vladimir Soloviov s-a transmis că în Rusia crește șomajul ascuns, iar complexul militar-industrial începe să aibă probleme.
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că luni va fi pus în transparență un proiect de act normativ prin care România poate impune sancțiuni pentru a completa cadrul actual, dar că decizia privind aplicarea acestora va fi luată în decembrie.
Trăim într-o cultură alimentată de algoritmi, reclame și așteptări sociale. Între timp, corpul ne cere pauză, mintea cere sens, iar emoțiile cer siguranță, toate în aceeași clipă. Așa se face că nu ducem lipsă de dorințe, ci de claritate.
Circulația cu mașinile personale în timpul iernii pe șoselele din România anilor '80 devenise un lux pentru numeroși români. Se confruntau cu lipsuri și restricții și erau încurajați „din motive practice” să renunțe la folosirea automobilelor cel puțin trei luni pe an.
Intenția guvernului de reducere a bugetelor pentru cheltuielile de personal, după ce inițial în spațiul public s-a vorbit despre reduceri salariale și chiar disponibilizări, este criticată de experți. Generalul (r) Dan Grecu și chestorul Lucian Guran avertizează asupra problemelor ce urmează
Duduzile Zuma, fiica fostului președinte sud-african Jacob Zuma și actual parlamentar, este acuzată că ar fi recrutat aproximativ 20 de tineri din Africa de Sud și Botswana, care au sfârșit pe frontul din Ucraina după ce li s-au promis locuri de muncă
Începând cu data de 13 decembrie, Lukoil nu mai are voie să vândă carburanți în România în formula actuală a acționariatului, putând însă să își desfășoare activitatea sub o altă structură a proprietății.
Cotroversatul influencer Andrew Tate a fost descrisă de analiști drept „unul dintre cei mai slabi traderi din crypto” după ce a fost complet lichidat pe platforma Hyperliquid, pierzând în total peste 800.000 de dolari.
România a înregistrat în 2024 cel mai mare deficit bugetar din UE, de 9,3% din PIB, dar dispune, teoretic, de un anumit spațiu fiscal, având un raport datorie/PIB relativ redus, de 56%, susțin analiștii.
Începând cu 1 decembrie, pacienții asigurați în România vor avea acces la zeci de medicamente noi, gratuite sau compensate, şi la terapii inovative, anunţă CNAS.
Prețurile pentru cazare au explodat în municipiul care de câțiva ani adună sute de mii de turiști veniți să vadă târgul de Crăciun. „Așa au făcut și cei din Cluj în perioada Untold”, constată turiștii, contrariați de sumele la care s-a ajuns.