România se confruntă în ultima perioadă cu o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, atenționează medicii din București, Cluj și Iași, care au observat o aglomerare a camerelor de gardă din marile spitale.
Nu scăpăm de temperaturile ridicate nici în următoarele săptămâni. Conform prognozei realizate de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 22 iulie – 19 august, vom avea parte de o vreme cu puține ploi.
Poliția Capitalei a fost sesizată de mai mulți trecători cu privire la faptul că un bărbat transportă într-un căruț metalic un cadavru în stare de descompunere.
Iranul are capacitatea de a produce material fisionabil în vederea fabricării unei arme nucleare într-un termen de "una sau două săptămâni", a declarat vineri secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, potrivit Agerpres.
MAE informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia că, în perioada sezonului estival, există posibilitatea creşterii timpului de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare.
Un pasager a „furat” un loc mai bun într-o cursă American Airlines, susținând că are dreptul la locul respectiv datorită cetățeniei sale americane, sfidând însoțitorii de bord și refuzând să se mute pe locul său.
Virusul care declanşează poliomielita a fost detectat în șase zone aflate în Fâşia Gaza, a transmis purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Christian Lindmeier, potrivit Agerpres.
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, vineri seara, din cauza unei disfuncționalități în partea clasică a centralei, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.
Mai multe spectacole au fost anulate la ediția de anul acesta a festivalului Electric Castle, din cauza haosului provocat de pana IT la nivel global, potrivit B1 TV.
Un iaht la bordul căruia se aflau 110 turiști s-a scufundat lângă stațiunea Marmaris, din Turcia, după ce a izbucnit în flăcări, iar oamenii au fost nevoiți să sară în apă ca să se salveze, relatează India Today.
Incidentul a avut loc pe o plajă din orașul Las Palmas și vine ca urmare a unei serii de plaje spaniole închise pe parcursul verii din cauza apariției rechinilor.
Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begona Gomez, s-a prezentat vineri în faţa unui judecător, dar a refuzat să răspundă întrebărilor referitoare la acuzaţiile de corupţie şi trafic de influenţă într-un caz care l-a determinat pe soţul ei să ia în considerare demisia în aprilie, relat
Este clar că Rusia consideră că „nu poate câștiga” războiul din Ucraina, spune Maxim Kalașnikov, un propagandist rus și corespondent militar, care deplânge „lipsa de trupe” a armatei lui Putin, potrivit Newsweek.
Consulul general al României la Manchester a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții autorităților locale din Leeds implicate în gestionarea situației care a avut la bază acțiunea de preluare a patru cetățeni români minori în grija serviciilor sociale locale, a transmis MAE printr-un comunicat.
Preşedintele Joe Biden este furios de modul în care partidul încearcă să îl forţeze să plece, spun două surse citate de NBC, în timp ce democraţii din Congres cred tot mai mult că întrebarea este când, nu dacă, îşi va încheia preşedintele campania pentru al doilea mandat.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat vineri că Israelul va riposta „într-un mod decisiv” la atacul cu dronă cu rază lungă de acţiune, lansată dinspre Yemen, care a lovit noaptea trecută o clădire din centrul oraşului Tel Aviv.