Polish pharma group Polpharma, which has bought the local drug producer Biofarm in a EUR257 million deal, has growth plans in Romania, a market it was not yet present on ahead of the acquisition.
Internauții au ironizat momentul stânjenitor de la finala Cupei Mondiale de duminică, 19 iulie, când președintele SUA, Donald Trump, a rămas pe podium în timpul fotografiei oficiale în care jucătorii Spaniei au ridicat trofeul.
Polițiștii din Botoșani au efectuat joi dimineață patru percheziții domiciliare într-un dosar de furt calificat care vizează dispariția unor bijuterii din aur în valoare de peste 100.000 de euro. Un bărbat a fost condus la audieri.
Kievul a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce atacurile rusești asupra unor nave civile au perturbat exporturile ucrainene de cereale prin Marea Neagră, chiar în perioada de vârf a recoltei, relatează kyivpost.com.
George Blay, fostul fundaș dreapta al echipelor Dinamo București și Unirea Urziceni, a murit la vârsta de 45 de ani. Fostul internațional ghanez s-a stins din viață pe 21 iunie 2026, însă vestea decesului său a ajuns în România la aproximativ o lună distanță. Cauza morții nu a fost făcută publică.
Cămilele sunt cunoscute drept „corăbiile deșertului”, însă nici măcar aceste animale extrem de rezistente nu mai sunt cruțate de temperaturile tot mai ridicate și de extremele climatice din Africa.
O remaniere pornită ca o simplă reașezare a puterii s-a transformat într-un cutremur la Kiev, scoțând la suprafață lupta dintre reformă și vechea cultură militară și obligându-l pe Zelenski să schimbe conducerea războiului sub presiunea străzii.
Unul dintre cei trei marinari răniți în urma incendiului izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a decedat la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, unde fusese internat după operațiunea de salvare.
După „dubla” cu Dinamo Kiev, una pierdută la loviturile de departajare, „U” Cluj continuă în Conference League. Formația transilvană va întâlni pe SK Brann (Norvegia), astăzi, la ora 20.00, pe stadionul din Sf. Gheorghe.
Furtunile care au lovit în ultimele zile mai multe regiuni ale țării au lăsat în urmă pagube importante, locuințe inundate, drumuri afectate și persoane rănite.
Joi, 23 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 19 iulie, Loteria Română a acordat peste 27.000 de câștiguri în valoare totală de peste 2,51 milioane de lei.
Meteorologii anunță că joi, 23 iulie, vremea se va încălzi ușor, temperaturile maxime urmând să ajungă până la 30 de grade în unele regiuni ale țării. În același timp, județul Tulcea se află sub Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii.
Fermierii din județul Dolj se confruntă cu una dintre cele mai dificile veri din ultimii ani, după ce seceta și temperaturile extreme au afectat grav culturile de porumb și floarea-soarelui.
Jurnalistul britanic Robert Peston avertizează că un colaps major al piețelor financiare s-ar putea produce în următorii ani și susține că știe care va fi cauza. Peston este cunoscut pentru faptul că a anticipat criza financiară globală din 2008 și pandemia de COVID-19.
Un caz neobișnuit a ajuns pe rolul Tribunalului Ialomița, unde primarul comunei Grindu, Marian Trâmbițașu, solicită în instanță majorarea propriei indemnizații. Edilul figurează atât în calitate de reclamant, ca persoană fizică, cât și de pârât, prin funcția de primar pe care o ocupă.
Directorul general al Farului Constanța, Cristian Bivolaru, este titularul dosarului de rețea R45846 din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este așteptată să pronunțe joi decizia definitivă în procesul intentat Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor restanțe salariale către magistrați, rezultate din majorări salariale acordate retroactiv prin hotărâri judecătorești.