Administrația Prezidențială încearcă să rezolve disputa dintre Ilie Bolojan și fostul premier Marcel Ciolacu pe tema programului european SAFE, în care fiecare parte susține că cealaltă ar fi stabilit sau implementat schema de coordonare prin Cancelaria prim-ministrului.
Parcarea supraterană de pe Şoseaua Pantelimon va fi preluată de Administraţia Străzilor şi curăţată, înainte de a fi redeschisă ca parcare publică cu plată. Autorităţile le cer şoferilor să îşi mute maşinile din zonă, în caz contrar acestea urmând să fie ridicate.
Administrația Prezidențială a dezvăluit, miercuri, care a fost suma plătită pentru închirierea avionului privat cu care președintele Nicușor Dan s-a deplasat în SUA în februarie 2026, pentru a participa la reuniunea Consiliului Păcii.
Ororile descoperite în adăpostul pentru câini din Suraia au declanșat o reacție fermă a Administrației Prezidențiale: „Cruzimea față de animale este inacceptabilă”, a declarat Diana Punga, consiliera președintelui Nicușor Dan.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat înscrierea a 15 candidați în cursa pentru funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), dar şi cine sunt cei cinci membri ai comisiei de evaluare.
Numirea lui Kirilo Budanov în funcția de șef al Administrației Prezidențiale a Ucrainei a fost una dintre cele mai surprinzătoare decizii politice luate de președintele Volodimir Zelenski în ultimele luni.
Administraţia Trump se pregăteşte să dezvăluie vineri „câteva sute de mii de documente” despre infractorul sexual Jeffrey Epstein, urmând ca alte documente să fie publicate în săptămânile următoare, a anunțat un înalt oficial al Departamentului de Justiţie, potrivit AFP.
Administrația Trump încurajează bărbații albi care se consideră victime ale discriminării la locul de muncă să depună cereri de despăgubiri, în cadrul unei agenții federale anti-discriminare create în anii ’60.
Administrația Trump trece de la subvenții clasice la achiziții directe în companii-cheie din sectorul mineralelor rare, pentru a reduce dependența SUA de China și a securiza lanțurile de aprovizionare.
Diana Buzoianu, ministra Mediului, anunță că au fost semnate contracte de mandat pentru patru noi membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Indemnizația a fost redusă de la 12.500 lei brut la 5.000 lei brut.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a ordonat misiunilor sale din străinătate să nu mai programeze noi interviuri pentru solicitanţii de vize de student şi de schimb de vizitatori.
Administrația Prezidențială a publicat, miercuri, lista cu cheltuielile din primele trei luni ale anului, cele mai mari sume fiind alocate pentru flori, coroane și întreținerea spațiilor verzi.
Administraţia lui Donald Trump şi-a propus să încheie 90 de acorduri comerciale în 90 de zile. Totul se face sub coordonarea atentă a președintelui SUA.
Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) organizează o licitație pentru închirierea, pe o perioadă de 10 ani, a 83 de subsectoare de plajă în staţiunile Năvodari, Mamaia, Constanţa, Tuzla şi Vama Veche.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat luni, pentru B1 TV, că România nu are de ales între Europa și SUA, „că nu ne întreabă nimeni”, și a vorbit despre „disprețul enorm” pe care Administrația Trump îl arată Europei.
Administrația Biden este pregătită să anunțe un pachet masiv și final de ajutor în domeniul armamentului pentru Ucraina în cadrul vizitei de joi a secretarului apărării Lloyd Austin în Germania.