Bulgaria așteaptă în continuare un răspuns din partea Ucrainei cu privire la drona care a pătruns sâmbătă în spațiul aerian bulgar și s-a prăbușit în apropierea graniței cu România.
Explozia unei drone în Bulgaria, lângă granița cu România, ridică întrebări privind traseul acesteia. Generalul Virgil Bălăceanu spune că incidentul este greu de explicat, în condițiile în care premierul Rumen Radev, general de aviație, susține că bulgarii au imagini cu drona, dar nu le-au prezentat
Bulgaria se află într-o situație aparent paradoxală: deși are una dintre cele mai ridicate rate ale fertilității din Uniunea Europeană, populația țării continuă să scadă, iar numărul deceselor este aproape dublu față de cel al nașterilor.
Românii care pleacă în această perioadă în vacanță cu mașina spre Grecia sau Bulgaria trebuie să ia în calcul și diferențele de preț la carburanți dintre cele trei țări. Dacă în Bulgaria alimentarea poate fi mai ieftină decât în România, în Grecia prețurile sunt semnificativ mai mari.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis marți, 4 august, o atenționare de călătorie pentru Bulgaria, unde autoritățile au impus restricții de circulație pentru camioanele cu o masă mai mare de 20 de tone, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate.
„Nu vă lăsați păcăliți de ceea ce vedeți în poze” este mesajul transmis de un turist român după o vacanță în Bulgaria. Bărbatul spune că experiența din hotelul ales a fost mult sub așteptările sale, deși a plătit pentru un sejur într-o unitate de cazare prezentată drept una de lux.
Iranul a avertizat marți Bulgaria să nu permită Statelor Unite să folosească teritoriul său pentru operațiuni militare împotriva Teheranului, după ce guvernul de la Sofia a anunțat că va cere aprobarea Parlamentului pentru staționarea unor aeronave americane de realimentare.
O vacanță all-inclusive în Bulgaria a devenit rapid un subiect dezbătut pe rețelele de socializare, după ce o turistă din România s-a plâns de mâncare și curățenie, susținând că există o diferență uriașă între oferta prezentată și serviciile reale.
Litoralul bulgăresc rămâne una dintre cele mai căutate destinații de vacanță pentru români datorită raportului bun dintre preț și servicii. De la stațiuni cu buget redus, până la resorturi de lux cu hoteluri de cinci stele și plaje exclusiviste, Bulgaria oferă variante pentru toate buzunarele.
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după ce a fost prins băut la volan și a încercat să mituiască polițiștii cu 50 de euro. Pe numele său au fost deschise două dosare penale, iar autoritățile au decis prelungirea reținerii cu încă 72 de ore.
Colegiul Parchetului European (EPPO) a anunțat, miercuri, încheierea procedurii disciplinare împotriva procurorului european din Bulgaria, căruia i-a fost aplicată sancțiunea de „mustrare”, după ce a fost găsit vinovat de abateri grave în cadrul unor investigații aflate în desfășurare.
Bulgaria nu va mai participa la formatul internațional „Coaliția de Voință”, grupul de state care sprijină Ucraina și discută măsuri privind securitatea acesteia după încheierea războiului.
Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri, 8 iulie, că România, Turcia și Bulgaria au convenit să extindă mandatul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră.
Un turist român susține că a plătit 2.198 de euro pentru un sejur all inclusive de opt zile într-un resort din Obzor, Bulgaria, însă spune că experiența a fost mult sub așteptări.
Mii de români circulă zilnic, pe șoselele și autostrăzile din Bulgaria, în drum spre Grecia, litoralul bulgăresc sau Turcia. Cei sancționați pentru încălcarea legislației rutiere riscă să fie urmăriți de amenzi și după revenirea în țară.
OMV Petrom, the largest integrated energy producer in Southeast Europe has made the final investment decision for Gabare, one of the largest integrated solar energy and battery storage projects in Bulgaria.
După victoria de la Eurovision 2026, Bulgaria a intrat într-o adevărată frenezie organizatorică. Entuziasmul succesului a generat deja discuții despre ediția din 2027, iar mai multe orașe și-au exprimat dorința de a găzdui competiția.
Omul de afaceri Avram Gal, președintele filialei PSD din Câmpia Turzii a participat la evenimentul internațional „Mic Dejun cu Rugăciune”, desfășurat la Sofia, unde a avut o întâlnire oficială cu Alexander Pulev, viceprim-ministru și ministru al Economiei, Investițiilor și Industriei din Bulgaria.
Bulgaria, țara crizelor politice eterne, nu a avut niciun moment probleme economice din această cauză, în timp ce România vede cartonașul roșu din partea investitorilor din primul moment în care se confruntă cu o criză politică similară. Economistul Radu Nechita, de la UBB Cluj, explică motivele.