Moscova trebuie să găsească rapid alte modalități de plată pentru exporturile sale sau economia sa afectată de sancțiuni riscă "ruinarea", a declarat unul dintre principalii bancheri ai președintelui Putin, în urma măsurilor luate de creditorii chinezi de a suspenda tranzacțiile cu băncile ruse.
Inflamația apare în organism în urma consumului anumitor alimente procesate, iar specialiștii ne spun că trebuie să fim atenți la anumite semnale pe care corpul ni le dă.
Pe lângă Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu, care au intrat direct pe tabloul principal la feminin, alte două jucătoare de tenis române s-au calificat la cel de-al treilea Mare Şlem al anului.
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord-Atlantică.
Din cauza ploii torenţiale de joi, subsolul Spitalului Municipal din Vatra Dornei şi demisolul Palatului Dornelor au fost inundate. Apa a pătruns, însă, şi în curţile şi locuinţele oamenilor, iar un copac s-a prăbuşit peste o casă.
Atacurile cibernetice asupra sistemelor de apă ale Americii ar putea deteriora infrastructura, ar putea perturba fluxul de apă și ar putea modifica nivelurile chimice, contaminând alimentarea publică cu apă potabilă.
Un "parlament din umbră" format din foști parlamentari ruși s-a reunit la Varșovia pentru a discuta despre "campania de asasinare" a membrilor guvernului lui Vladimir Putin.
O importantă arteră din Capitală se va închide pentru vehicule, începând de mâine seară, din cauza unor lucrări de reabilitare la sistemul de termoficare.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul ordonanței care prorogă mai multe termene de aplicare a sistemelor e-factura și e-TVA, stabilind și noi măsuri care privesc salariul minim.
Într-o discuție recentă cu fondatoarea unei organizații caritabile pentru copiii care și-au pierdut un părinte în serviciul forțelor armate britanice, Prințul Harry a împărtășit gândurile sale despre doliu și durere.
În urma a patru percheziţii făcute joi în Argeş şi Bucureşti de DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, proprietarul unei ferme din Argeş este cercetat pentru trafic de persoane și trafic de minori.
ING Bank provided Digi Romania and Digi Communications, the parent company of the telecom operator, a EUR150 million funding for three years from the first use, which the group will put toward redeeming its EUR450 million bonds due in 2025.
Este oficial! Toți românii neasigurați vor putea beneficia gratuit de pachete de servicii medicale pentru depistarea unor afecțiuni grave. Printre acestea, cancere, hepatite cronice B și C, dar și HIV/SIDA.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că de luni, 1 iulie, persoanele neasigurate vor beneficia de diverse servicii. Se dorește depistarea unor afecțiuni grave, precum cancerele, hepatitele B și C, iar la gravide HIV/SIDA.
A fost un meci așteptat cu suspiciuni, pe care România și Slovacia le-au spulberat de teren. Așa a văzut presa germană jocul de miercuri seară de la Frankfurt. ”Suporterii români, revelația acestui turneu”.