Paul Petrof, șeful Direcției Vamale București, și alți patru funcționari au fost arestați preventiv, miercuri seară, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru fapte de corupție.
Adorată de unii, detestată de alții, Ziua Îndrăgostiților este privită ca fiind ziua supremă a romantismului. În timp ce unii știu că această zi poartă numele unui preot numit Sfântul Valentin, este posibil ca aceștia să nu cunoască întreaga istorie a Zilei Îndrăgostiților.
Vola.ro Group had a turnover of EUR18.8 million in 2023, up 11% on the year, while plane ticket sales on the web platform grew at the same rate, reaching EUR100 million.
Au fost momente de coșmar într-un spital din Texas, după ce o mașină a pătruns în sala de urgențe. Imediat după impact pacienţii au fugit îngroziţi pentru a-și salva viaţa.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat miercuri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, că Rusia este deschisă negocierilor pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, dar cu condiţia să fie acceptate câştigurile teritoriale obţinute de armata rusă.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost decorat cu Ordinul de Onoare de președintele Maia Sandu, inclusiv pentru ,,contribuție substanțială la dezvoltarea și promovarea dialogului cultural dintre Republica Moldova și România”.
Ucraina, atacată de Rusia, discută cu un grup tot mai larg de ţări pentru a conveni cu acestea acorduri bilaterale care să cuprindă angajamente de securitate.
Utilizată în diverse preparate, leguma este plină de nutrienți și este o sursă excelentă de vitamine. Păstârnacul este o „rudă” apropiată a morcovului și a pătrunjelului, dar nu doar în ceea ce privește forma, ci și pentru profilul nutrițional foarte asemănător, conform Health.
Aproape nimeni nu este imun la dorința de a ronțăi ceva după-amiaza. Chiar dacă, de fapt, nu vă este foame, uneori vă doriți o gustare. Acestea au deseori o reputație proastă, însă totul depinde doar de ceea ce alegeți să mâncați.
Patru civili, printre care o femeie şi doi copii, au fost ucişi şi alte nouă persoane au fost rănite în raiduri întreprinse miercuri de aviaţia israeliană în sudul Libanului.
Importante forţe de ordine au intervenit la locuința unui bărbat din Piatra Neamţ, care, după ce a consumat băuturi alcoolice, îşi ameninţa copiii. Pentru calmarea recalcitrantului a fost necesară şi prezenţa unui negociator
Europa să nu încerce să se bazeze doar pe însăşi pentru apărare, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce unele declarații controversate ale lui Donald Trump au declanşat o nouă dezbatere cu privire la faptul dacă bătrânul continent poate continua să conteze pe Statele Unite
Folosindu-se de o înfățișare irezistibilă, un tânăr a reușit pe parcursul a cinci ani să păcălească până la 50 de femei să-i trimită sume mari de bani.
Organismele europene de reglementare a concurenţei ar putea să relaxeze normele privind fuziunile companiilor de telecomunicaţii şi totodată să extindă regulile actuale, arată Comisia Europeană.
Cunoscută o vreme drept „autostrada rămasă în aer”, din cauza întârzierilor cu care a fost demarată, noua legătură dintre Sibiu și Făgăraș, A13, se află în faza de săpături arheologice pe două din cele patru tronsoane.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Căciu, susține că pragul de 1000 de euro net al câștigului salarial mediu va fi depășit mult mai rapid, înainte de jumătatea anului, față de termenul de final de an introdus în programul de guvernare.
Tomata „Inimă de Bou”, pe care mulți o consideră a fi „roşia din grădina bunicii”, o găsim din ce în ce mai greu în piețe. Este un soi tradiţional, cu gust răcoritor şi dulce, cu o aromă discretă şi surprinzătoare. Nu este însă rezistentă, din acest motiv fiind evitată de mulți grădinari.
Fostă componentă a trupei A.S.I.A., Irina Nicolae duce o viață liniștită la Budapesta, alături de soțul și fiica sa. Însă nu întotdeauna a avut parte de tihnă. În urmă cu mai mulți ani fericirea artistei a fost umbrită de o adevărată dramă.