Este vorba despre o nouă zi de schimburi de focuri, pe fondul escaladării ostilităţilor în urma războiului împotriva grupării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, informează DPA şi EFE, citate de Agerpres.
Un fost polițist de frontieră, condamnat la închisoare cu executare pentru corupție și prins în Germania, la fel ca primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu a fost niciodată extrădat. Polițistul în vârstă de 48 de ani a murit în Germania, în urma unui accident.
Armenia a anunţat că unul dintre soldaţii săi a fost ucis luni de armata azeră în apropierea frontierei dintre aceste două ţări din Caucaz, care întreţin relaţii foarte tensionate şi s-au opus în mai multe conflicte, relatează France Presse.
Guvernul ungar a anunţat luni că intenţionează să investească şase miliarde de euro, în principal finanţare din străinătate, pentru a construi un cartier de zgârie nori similar cu Dubaiul.
Paza de coastă cipriotă a recuperat de pe mare 252 de migranţi la sfârşitul săptămânii, la est de insulă, a informat luni postul de radio oficial, transmite dpa.
Doi dintre copiii liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, fac parte din delegația rusă care participă la Conferința ONU privind schimbările climatice, ce se desfășoară în prezent în Emiratele Arabe Unite, relatează Novaya Gazeta.
Multe dintre tradiţionalele târguri de Crăciun din Germania nu mai difuzează muzică în timpul zilei de luni pentru a protesta astfel faţă de taxele de licenţă excesiv de mari, potrivit organizatorilor.
Ministrul Justiției a afirmat la Digi24 că 150 de fugari au fost aduși în țară din Germania în ultimul an. Potrivit termenului de executare a mandatului european, Cherecheș ar trebui să fie adus în țară în primăvara anului viitor.
O colecție enormă de documente scurse din ancheta poliției privind cel mai mare caz de corupție care a lovit vreodată UE dezvăluie întreaga amploare a unui scandal de influență pentru bani al Parlamentului European.
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni cu până la 5,3%, după două zile de creştere, în condiţiile în care cererea redusă de combustibil ajută la protejarea stocurilor.
Deranjată de faptul că oamenii vorbesc despre orientarea ei sexuală, cântăreața americană Billie Eilish, în vârstă de 21 de ani, le-a cerut internauților, printr-o postare publicată pe contul său de Instagram, să nu mai vorbească despre acest subiect, relatează BBC.
Genele lungi și dese reprezintă visul multor feme, care se întreabă dacă există alternative mai accesibile și la îndemână decât aplicarea fir cu fir, în saloanele specializate.
Deși decorațiunile de Crăciun aduc bucurie și ne fac să intrăm mai bine în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, acestea ne pot pune sănătatea în pericol uneori.
Intrarea în vigoare a Sistemului de Garanție-Returnare în ce privește ambalajele de plastic îl lasă pe „PETrică” de la Brașov fără clienți. Prin acest dispozitiv, oamenii au returnat munți de ambalaje.
Un preot din municipiul Târgu Jiu a organizat slujba de duminică, 3 decembrie 2023, chiar în curtea casei sale, pentru că biserica la care slujea a fost închisă de Protoieria Târgu Jiu.
Ministerul Economiei a publicat luni Ghidul solicitantului pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de materiale de construcții.
Firma care asigură iluminatul stradal în Brașov s-a gândit că, dacă nu va fi zăpadă în Piața Sfatului, ar putea să o producă, astfel încât localnicii și turiștii să simtă spiritul Crăciunului.
The European Commission has approved EUR33.9 million from the European Union Solidarity Fund (EUSF) to support Romania in addressing the extensive damages caused by droughts and wildfires in 2022.
Luna decembrie aduce nu doar spiritul sărbătorilor, ci și oportunități de dragoste intensă pentru anumite zodii. Potrivit experților în astrologie, cinci semne zodiacale se află sub influența unor energii benefice în această perioadă.
Mai multe tipuri de plăți sunt prevăzute pentru rușii trimiși la războiul din Ucraina. Plățile sunt promise atât din bugetele federale, cât și din cele regionale.