Libra Bank ar fi blocat în acest an conturile AUR și a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, pentru că acesta nu ar fi declarat sursa averii sale. Banca ar fi sesizat și Oficiul de Prevenire a Spălării Banilor.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre solicitarea liderei POT, Anamaria Gavrilă, de a face un consult psihiatric, că ”e nevoie de bun simţ în politică”.
Evenimentul ar fi fost gândit ca un manifest simbolic înaintea alegerilor și promovat intens cu numele partidului AUR pe afiș, dar s-a desfășurat într-un cadru restrâns, cu puțini participanți. A lipsit și manelistul Nicolae Guță.
Campania de influențare a procesului electoral prin intermediul rețelei de pagini de tip Doppleganger a fost reluată, acțiunile de dezinformare fiind realizate de data aceasta într-o manieră nedisimulată, precizează MAI.
Asociatia Română de Psihiatrie si Psihoterapie a transmis vineri, 16 mai 2025, un mesaj în care condamnă „folosirea suferinței psihice în termeni jignitori în spațiul public”.
Liderii europeni prezenți la Tirana, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, președintele turc Tayyip Erdogan și șefa UE Ursula Von der Leyen sau președintele interimar al României, Ilie Bolojan, au fost portretizați ca bebeluși.
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse la Istanbul, a declarat în timpul discuțiilor de vineri că Rusia este pregătită să lupte la nesfârșit în Ucraina și a amenințat cu ocuparea regiunilor ucrainene din apropiere de graniță Sumî și Harkov, a scris pe X Oliver Carroll, editorialist The Economist.
Un tânăr care rula cu viteză mare pe o trotinetă electrică, în centrul orașului Galați, a reușit să scape de echipajul de poliție care îl urmărea. Imaginile cu urmărirea au devenit virale pe rețelele sociale.
Cel mai recent studiu realizat de agenția independentă de cercetare MKOR îl poziționează pe candidatul independent Nicușor Dan în fața candidatului AUR, George Simion.
Averea netă a soților Beckham a fost dezvăluită după ce Sunday Times a anunțat lista anuală a bogaților, care evidențiază cele mai bogate vedete din 2025.
Președintele Donald Trump a declarat vineri, 16 mai 2025, că administrația sa va trimite scrisori care vor informa alte națiuni cu privire la ratele tarifare pe care SUA le vor impune asupra importurilor.
Poliţia suedeză şi-a anunţat vineri concluzia în ancheta masacrul din Orebro săvârșit în urmă cu 101 zile: sinuciderea. Multe alte întrebări au rămas fără răspuns.
Laptele este unul dintre cele mai importante alimente din dieta umană. Încă din primele zile de viață, laptele matern reprezintă singura sursă de hrană a nou-născutului, oferindu-i toți nutrienții de care are nevoie.
Un cunoscut gastroenterolog în mediul online recomandă o băutură bogată în polifenoli și antioxidanți, care ajută la reducerea inflamației în intestin. În plus, este o sursă naturală de melatonină, care vă poate ajuta să dormiți mai bine.