O victorie militară a Rusiei în Ucraina ar costa Europa de două ori mai mult decât o victorie ucraineană, potrivit unui nou studiu realizat de Corisk și Institutul Norvegian de Afaceri Internaționale, publicat pe 25 noiembrie.
Autoritățile israeliene au anunțat miercuri că o importantă rețea teroristă Hamas care opera în Europa a fost destructurată în cadrul unor operațiuni desfășurate în comun de Mossad și agențiile europene de informații și aplicare a legii, relatează i24news.
René Obermann, președintele Airbus, avertizează la Conferința de Securitate de la Berlin că Europa trebuie să dezvolte capacități nucleare tactice pentru a contracara arsenalul rusesc de peste 500 de focoase tactice.
Tulburările mintale în rândul copiilor și adolescenților din Europa sunt în creștere, în special printre fete, iar sistemele de sănătate nu fac față cererii crescute de îngrijire psihologică, avertizează un raport OMS.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică, 16 noiembrie, că „îl doare sufletul” după înfrângerea cu 3-1 în Bosnia și a condamnat scandările rasiste, avertizând totodată asupra imaginii tot mai proaste a României în Europa
Un oraș din Europa este considerat unul dintre cele mai subestimate locuri de vizitat în 2026, oferind turiștilor experiențe autentice și tarife cu 56% mai mici decât alte destinații populare
Un pilot necalificat ar fi zburat timp de mai multe luni pe rute comerciale din Europa, după ce ar fi falsificat documentele care atestau calificarea sa de căpitan, relatează publicația germană Aero Telegraph.
Unele dintre cele mai frumoase călătorii în Europa, în toate anotimpurile, se pot face cu trenul. Există câteva rute feroviare incredibile. Pe lângă confortul vagoanelor în care se poate servi și masa, peisajele străbătute de căile ferate sunt absolut fabuloase.
Un studiu realizat la începutul acestui an a arătat că, per total, costul schiului în Europa a crescut cu 34,8% peste rata inflației din 2015 până în prezent.
Scurgerile de gaze provoacă în România de 100 de ori mai multe decese decât în Europa de Vest, raportat la kilometrii de rețea, potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
China a finalizat prima călătorie pe o nouă rută maritimă către Europa, traversând Arctica, un traseu pe care Beijingul îl promovează ca punct de plecare al unui coridor regulat în cadrul ambiţiosului său „Drum Polar al Mătăsii",
Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a reafirmat luni că Budapesta va bloca începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană atât timp cât actualul „guvern naţional” rămâne la putere, avertizând că iniţierea procesului ar aduce un „pericol pentru Europa”.
Fostul campion mondial la șah și activist Garry Kasparov a avertizat că la un moment dat Kremlinul ar putea decide să desfășoare o operațiune militară terestră în Europa, sugerând că infanteria rusă ar putea încerca să pătrundă în zona Narva, în Estonia.
Țările europene nu pot înlocui pe deplin sprijinul militar al Statelor Unite, suspendat după venirea la putere a președintelui Donald Trump. Potrivit datelor prezentate de surse elvețiene, volumul ajutorului acordat de Europa s-a redus aproape la jumătate în ultimele luni.
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.
În 2025, România se situează printre primele 15 cele mai sărace țări din Europa: depășește câteva state din regiune, însă decalajul față de Vest rămâne semnificativ.
Marketta Food Hall, considerat a fi cel mai mare food hall din Europa de Est va fi inaugurat curând, în București, pe locul unei importante fabrici auto, care a fost recent modernizată și adaptată noii destinații.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, avertizează că Europa se apropie de o „toamnă fierbinte” și că riscul unui conflict militar continental este tot mai mare.