Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost găsit din nou vinovat de agresiune sexuală miercuri, 11 iunie, în New York, după ce o condamnare anterioară pentru infracțiuni sexuale în același stat a fost anulată anul trecut.
După doar o lună de muncă într-o instituție a Primăriei Sector 4, Tamila Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, a fost detașată ca agent consular la New York.
După ce a vizionat mai multe videoclipuri cu prăbuşirea, pe 10 aprilie, a unui elicopter turistic în râul Hudson din New York, un fost pilot spune că accidentul s-a produs, cel mai posibil, din cauza desprinderii ambelor rotoare, ceea ce este foarte neobişnuit.
Autoritățile americane au început un exercițiu pe scară largă privind un incident nuclear la New York, pe fondul temerilor legate de al Treilea Război Mondial, scrie Daily Mail.
Zborul HiSky H4102 dintre New York și București, operat pe 22 ianuarie 2025, a avut o durată de șapte ore și 47 de minute, fiind scurtat cu aproape o oră, anunță BoardingPass.
Avocaţii lui Donald Trump, care caută prin toate mijloacele să împiedice pronunţarea sentinţei în cazul Stormy Daniels înaintea învestirii sale la 20 ianuarie, au cerut marţi Curţii de Apel din New York să anuleze condamnarea sa în numele imunităţii prezidenţiale, potrivit Reuters.
Imagini cu tortura la care a fost supus un deţinut afro-american, care a murit la scurt timp după ce a fost bătut de gardieni, într-un penitenciar din New York, au stârnit noi valuri de indignare în SUA, țară în care episoadele de violenţă comise de oamenii legii sunt frecvente
Parlamentarii din New York propun norme pentru a reduce în mod uman populația de șobolani și alte rozătoare, având în vedere contracepția și interzicerea capcanelor cu lipici ca alternative la otravă sau la o moarte lentă și brutală.
Un produs alimentar românesc este ingredientul principal din sandvișul simbol al orașului New York. A fost adus în SUA de emigranții români la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Scriitorul român Mircea Cărtărescu a fost numit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York, conform unui anunț al Ambasadei Statelor Unite la București pe pagina de Facebook.
Cunoscutul medic Theo Trandafirescu, profesor universitar și doctor la New York, e tranșant în scandalul medicilor acuzați de moartea a 17 pacienți de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București.
Bogații lumii devin de la an la an mai bogați, iar prăpastia între venituri se mărește. Creșterea inegalității și cum putem reduce această tendință globală au fost subiectele despre care „Adevărul” a vorbit cu economista Corina Boar, cadru didactic la Universitatea din New York.
Liderul spiritual tibetan Dalai Lama a dat asigurări sâmbătă, într-un mesaj video postat cu ocazia celei de-a 89-a aniversări, că se recuperează bine după operaţia la genunchi la New York, informează AFP, citată de Agerpres.
The first direct flight from Romania, Bucharest, to the United States of America, in New York, after a 20-year break, was operated on Friday (June 7) by airline HiSky, from the Henri Coanda (Otopeni) International Airport.
Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 4,8 a zguduit vineri părți din orașul New York, Philadelphia și Washington, DC, potrivit datelor de la US Geological Survey.
Un designer a făcut senzație la Săptămâna Modei de la New York cu o prezentare parcă desprinsă din filmele de groază. Thom Browne a realizat un spectacol inspirat din poezia sumbră „Corbul”, scrisă de Edgar Allan Poe.
Timp de cinci ani, un bărbat din New York a reușit să locuiască fără chirie într-un hotel emblematic din Manhattan, profitând de o lege locală obscură privind locuințele.
Mai multe zeci de manifestanți pro-palestinieni din New York au blocat luni, pentru scurt timp, poduri importante și un tunel al mega-orașului american, pentru a protesta împotriva războiului dintre Israel și Hamas din Gaza
Un imam din Newark, în apropiere de New York, a fost grav rănit de focuri de armă miercuri dimineaţa şi a fost spitalizat în stare gravă, a anunţat poliţia din acest oraş din statul New Jersey
Poliția americană și Biroul Federal de Investigații (FBI) au preluat controlul asupra tuturor intrărilor în New York, în urma unei presupuse tentative de atac terorist pe podul Rainbow de la granița cu Canada, a anunțat guvernatorul statului New York, Kathy Hochul.