În prima săptămână după Paște, numită și Săptămâna Luminată, în mănăstiri și în curțile bisericilor răsună sunetul de toacă. Este o perioadă specială în care credincioșii sărbătoresc și se bucură de Învierea lui Hristos.
Colegiul „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ a concurat şi anul acesta la National Space Society Space Settlement Contest, cele două echipaje obţinând medalii de aur pentru navele spaţiale concepute
Eurodeputatul Rareș Bogdan a subliniat într-o emisiune Digi24 că vizita președintelui la Casa Albă trebuie privită prin perspectiva importanței României în contextul războiului din Ucraina.
Gurmanzii curioși de pe TikTok mănâncă acum lămâi întregi, cu tot cu coajă. Tendința a început datorită descoperirii de către un utilizator a unor lămâi care pot fi servite ca gustare, de către o companie italiană numită Lemon Snack.
Fostul manager al Spitalului de Urgență din Craiova era acuzat de moartea a patru bolnavi și se afla sub control judiciar când a operat-o pe ultima pacientă. Polițiștii au cerut schimbarea controlului judiciar într-o măsură mai dură, dar judecătorii craioveni au respins cererea.
Norvegia va oferi 30 de milioane de euro pentru ,,consolidarea securității energetice și la îmbunătățirea sectorului educației” din Rep. Moldova, anunț făcut de prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store în timpul întrevederii sale cu președintele moldovean Maia Sandu, aflat în vizită la Oslo.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat deschiderea a încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare, în lungime totală de 14,8 kilometri.
O fostă contabilă de la o primărie din Argeș a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare. Elena Groșanu este acuzată de procurorii DNA Pitești că a plătit o sumă uriașă din fondurile primăriei către firma fiicei sale, fără a exista o contraprestație.
Cinci persoane, între care un copil de opt ani, au fost rănite într-un accident produs, marţi, 7 mai 2024, în judeţul Suceava. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a derapat, s-a răsturnat şi a rupt un stâlp din beton.
Emil Cătănoiu ocupă de 34 de ani funcția de primar al comunei Căpreni, din județul Gorj, chiar de la Revoluție, iar acum candidează pentru cel de-al nouălea mandat în fruntea localității.
Constructorul rus de automobile de lux Aurus, ale cărui limuzine sunt utilizate de preşedintele Vladimir Putin, va începe în 2024 să producă automobile la o fostă uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat într-un interviu că Chișinăul își concentrează eforturile pe minimizarea riscului agresiunii ruse împotriva sa, dar că țara sa este pregătită să se apere în cazul unui astfel de scenariu, relatează European Pravda.
Romania's Finance Ministry raised RON1.87 billion from banks on Tuesday (May 7), selling government paper in two auctions, at annual average yields of 6.70% and 6.22%, respectively.
Satul Biertan din Sibiu se numără printre finaliștii faimoasei competiții Destinația Anului, la categoria „Sat de poveste”. A devenit sit UNESCO grație unei biserici fortificate unice în Transilvania.
Colegii şi prietenii bărbatului care a murit într-un accident rutier la Galaţi, în prima zi de Paşte, au transmis zeci de mesaje de condoleanţe şi susţinere pentru familie pe reţelele de socializare. Bărbatul de 41 de ani era poliţist, sportiv și implicat în viaţa comunităţii.
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an.
Procesul lui Ion Antonescu, conducător al României în perioada 1940–1944, a început la 7 mai 1946, cu Armata Roșie prezentă pe teritoriul României și în plin proces de ascensiune a comuniștilor sprijiniți de Moscova.