12 persoane au fost încătușate la Chișinău pentru că ar fi obținut prin escrocherie circa 1.200.000 de euro de la mulți cetățeni români, convingându-i prin diverse metode să investească în acţiuni sau monede virtuale prin intermediul unor platforme online, anunță autoritățile moldovene.
Succesul nu vine întotdeauna la pachet cu banii. Cate Blanchett, actriță din „The Lord Of The Rings” spune că nimeni nu a fost plătit pentru rolurile din celebrul serial, deși are încasări de zeci de milioane.
Sculpturile realizate într-un stâlp mare de piatră la Göbekli Tepe, în Turcia, cu aproape 13.000 de ani în urmă, ar putea fi cel mai vechi calendar seleno-solar din lume, potrivit unui nou studiu.
Noul Statut al elevului, trimis spre publicare în Monitorul Oficial, și care va intra în vigoare începând cu acest an școlar, a încins spiritele în rândul părinților și i-a împărțit pe aceștia în două tabere. Mărul discordiei: camera de detenție unde vor putea fi trimiși elevii care deranjează ora.
Electricity and electrical equipment producer Electromagnetica (ELMA.RO) has announced in a stock market report on August 8 that, during an outcry auction held on August 7, it was awarded the asset consisting of 11 small power hydroelectric plants located in the hydrographic basin of River Suceava.
Autoritățile sanitare au tras un semnal de alarmă după ce numărul cazurilor de infecție cu virusul West Nile a crescut semnificativ în România. Potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în acest sezon au fost confirmate șase cazuri de îmbolnăvire.
În urma recentelor scandaluri de hărţuire sexuală din mediul universitar, Ministerul Educaţiei propune promovarea unei reglementări care să se aplice deopotrivă instituţiilor de învăţământ public şi privat, adică întregului sistem naţional de educaţie, precum şi tuturor instituţiilor publice.
Noradrenalina, medicamentul central în scandalul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, este vitală în situații de urgență pentru menținerea tensiunii arteriale. Utilizată pe termen scurt doar la adulți și sub strictă supraveghere medicală, joacă un rol esențial în terapia intensivă.
Dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, cere o anchetă profundă, în dosarul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon” subliniind gravitatea situației și nevoia de a stabili adevărul. Aceasta a explicat de ce nu s-au găsit nereguli în timpul anchetei.
Un român din Italia abia întors în România, în concediu, s-a gândit să facă o curățenie generală în locuința sa din Piatra Neamț, însă s-a trezit cu o amendă usturătoare după ce a dus la platformele de de colectare a deșeurilor lucrurile de care dorea să scape.
Cunoscutul medic Theo Trandafirescu, profesor universitar și doctor la New York, e tranșant în scandalul medicilor acuzați de moartea a 17 pacienți de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București.
Ministerul moldovean al Energiei cere declararea situației de alertă timpurie pe piața gazelor naturale, demersul fiind înaintat în contextul situației de la stația Sudja din Rusia, prin intermediul ei fiind livrate gaze regiunii separatiste transnistrene.
Preţurile de referinţă la gaze pe piaţa din Europa au crescut joi la cel mai ridicat nivel începând din decembrie, din cauza temerilor privind posibilele perturbări pentru combustibilul rusesc.
În stenogramele unor convorbiri între Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Sf. Pantelimon, și o asistentă de la secția ATI, se menționează despre cerințele medicilor de a reduce dozele de noradrenalină pentru pacienți, ceea ce a dus la moartea a 20 de persoane.
Mii de polițiști, jandarmi, luptători antitero, dar și angajați ai Poliției Locale vor asigura securitatea la Cluj, pe durata celor 4 zile ale festivalului Untold (8-11 august). În plus, pentru prima dată a fost implementat un sistem special de supraveghere.
Un cercetător italian a dezvăluit că, în timpul facultății, a început mănânce ca un american, iar efectele nu au fost deloc îmbucurătoare: glicemia și colesterolul acestuia au crescut. Ulterior, omul de știință a pus bazele unei diete populare.
Poultry Investment, the company that owns the Puiul de Craiesti (Craiesti Chicken) brand, is launching a new range of premium chicken products from animals raised without antibiotics.
De ani buni s-a pornit o avalanşă de dezinformare rasistă şi sexistă împotriva Kamalei Harris, care s-a înteţit de când vrea să candideze la Casa Albă. Cum se explică asta? Ar fi altfel dacă Harris ar fi un bărbat alb?
Ministerul Energiei a lansat pentru testare publică trei module ale platformei informatice de raportare naţională EnerClima.ro, a anunţat joi ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Un caz semnalat frecvent către ANCOM este cel în care o persoană accesează o pagină web de pe un telefon mobil și observă o reclamă la un serviciu de conținut.