ArcelorMittal Tubular Products in Roman has been officially acquired by Interpipe, a company held by Ukrainian billionaire Victor Pinchuk. His net worth is estimated at some $3 billion.
Are doar 21 de ani și, în mai puțin de 12 luni, și-a transformat pasiunea pentru păsările de curte într-o afacere pe care vrea s-o crească treptat. „Mă concentrez pe dezvoltarea logisticii, apoi urmează și desfacerea”.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat marți seară, în cadrul unei vizite oficiale în Statele Unite, că România a obținut o derogare din partea autorităților americane pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil.
Vizita oficială a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin, ce a avut loc marți, 14 aprilie, a marcat o etapă istorică în relațiile bilaterale.
Tratamentele care folosesc sistemul imunitar pentru a combate cancerul încep să producă rezultate spectaculoase, iar în unele cazuri chiar duc la vindecare. Acestea sunt rezultatele a peste un secol de cercetări.
Tatăl miliardarului din domeniul tehnologiei Elon Musk lucrează la un proiect care vizează acordarea statutului de refugiat în Rusia fermierilor sud-africani,
Tânăra de 23 de ani, care a murit în urma accidentului devastator de pe Valea Oltului, era însărcinată și se pregătea să devină mamă pentru a doua oară. Ana-Maria, din Cisnădie, a lăsat în urmă un copil mic și un soț internat în spital după impactul violent produs pe DN7, Valea Oltului.
Miercuri, 15 aprilie, Gemenii își pot spori veniturile prin negociere, abilitățile de comunicare fiind la cote maxime pentru acești nativi. Racii se simt epuizați din cauza oamenilor din jur și a activităților fizice solicitante din ultimele zile.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut marţi o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul şi ministrul de Externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar, context în care s-a discutat despre negocierile de la Islamabad şi perspectivele de redeschidere a Strâmtorii Ormuz.
Turiștii care vizitează Grecia trebuie să respecte un set de reguli stricte pentru sezonul estival, recent introdus, altfel riscă sancțiuni considerabile, de la câteva zeci până la mii de euro.
Politologul Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, care vor fi testele pentru Ungaria lui Péter Magyar.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, aflat în vizită oficială în Statele Unite ale Americii, anunţă, marţi seară că obiectivul principal este ca România să fie prima ţară din lume în care Banca Mondială finanţează producţia de energie nucleară.
O practică alimentară veche de sute de ani din Japonia revine în atenția specialiștilor în nutriție. Este vorba despre „hara hachi bu”, regula care spune să te oprești din mâncat atunci când ești sătul în proporție de aproximativ 80%.
Preţurile petrolului au scăzut puternic marţi, după ce Casa Albă a indicat că ar putea avea loc o a doua rundă de negocieri de pace între Statele Unite şi Iran, transmite CNBC.
Postarea președintelui Donald Trump cu o imagine realizată de inteligența artificială care îl înfățișează ca Iisus a coincis cu sondajele care arată că alegătorii catolici sunt nemulțumiți de el.
Piața muncii din România traversează o perioadă dificilă. În primele luni ale anului, mii de angajați au fost concediați, iar specialiștii avertizează că acesta ar putea fi doar începutul.
Ministrul Educaţiei, Mihai Damian, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe susţinute la Iaşi, că rezultatele investigaţiilor vor arăta dacă au fost nereguli în achiziţia microbuzelor şcolare cu fonduri din Programul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR).
Un incendiu de proporții a izbucnit marți, în municipiul Constanța, într-un bloc de locuințe situat pe Aleea Umanității, în cartierul social Henri Coandă, cunoscut și ca „campusul social Mazăre”. Din cauza extinderii rapide a flăcărilor, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că negocierile dintre Statele Unite și Iran ar putea fi reluate în următoarele zile, după eșecul primei runde desfășurate în weekend.
Fostul președinte Traian Băsescu a comentat marți, 14 aprilie, evoluțiile politice din Ungaria și posibila orientare a viitorului guvern de la Budapesta. Acesta susține că schimbarea de putere nu va aduce modificări majore în politica internă sau externă a Ungariei, cu excepția relației cu UE.