O fabrică de bere germană cu peste 200 de ani de tradiție a ajuns în pragul falimentului, după ce problemele financiare ale companiei-mamă au afectat direct activitatea sa. Berăria intră astfel pe lista producătorilor germani loviți de criza din industrie.
Gruparea militantă Hamas a anunțat luni că și-a dizolvat guvernul din Gaza și se pregătește să transfere puterea, ca parte a unui acord de încetare a focului mediat de Statele Unite.
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a reacționat marți, 7 iulie, la decizia justiției franceze de a o condamna pe Marine Le Pen în dosarul privind deturnarea fondurilor Parlamentul European.
Sindicatul Liber Metrou a transmis marți, 7 iulie, că inundația produsă săptămâna trecută la stația Piața Victoriei 2 este rezultatul a peste 30 de ani de subfinanțare și neglijare a infrastructurii de protecție civilă.
Banca Comerciala Romana (BCR) participated as a co-arranger in the EUR30 million bond issue by Autonom Services S.A., a Romanian mobility service provider held by brothers Marius and Dan Stefan.
Traficul rutier este restricționat în zona intersecției dintre Bulevardul Mihail Kogălniceanu și strada Vasile Pârvan, după ce carosabilul s-a surpat luni după-amiază. APA NOVA intervine pentru remedierea situației.
Un bărbat român, în vârstă de 51 de ani, a fost descoperit mort în anexa unui restaurant din Italia. Proprietarii îl lăsaseră să stea în local din cauza condițiilor dificile în care trăia.
Președintele american Donald Trump ia în calcul reducerea cu până la o treime a prezenței militare a Statelor Unite în Europa, pe fondul nemulțumirii sale față de lipsa de sprijin din partea aliaților NATO în timpul operațiunilor militare americane din Iran.
„L-aș ruga pe ministrul Educației să stea 3 ore la 40 de grade!”. Un Bacalaureat de coșmar, marcat de caniculă, furtuni și metrouri inundate. Deși au luat note mari, absolvenții contestă rezultatele și povestesc calvarul din sălile de examen: „Am scris cu mâinile transpirate, pixul îmi aluneca”.
Valul de căldură accentuează criza apei în Europa. În timp ce Cipru și Malta sunt în alertă, România intră și ea în zona de avertizare pe timp de vară, cu o rată de exploatare a resurselor de 34%. Schimbările climatice și infrastructura învechită lasă milioane de europeni fără acces la apă curată.
Roxana Ciuhulescu a oferit noi detalii despre starea de sănătate a mamei sale, diagnosticată cu cancer pulmonar la finalul anului trecut. Vedeta spune că tratamentul dă rezultate, iar ultimele investigații au adus o veste încurajatoare.
Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, analizează la „Interviurile Adevărul” vulnerabilitățile de securitate ale României, deficitul de predictibilitate politică de la București și scenariile unei reconfigurări geopolitice globale.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a anunțat că UE va aloca României 14,3 milioane de euro pentru pagubele provocate de inundațiile din 2025, iar PE a adoptat un amendament prin care solicită sprijin european pentru reconstrucția Salina Praid și pentru comunitățile afectate.
Kirilo Budanov, fostul șeful serviciului de informații militare al Ucrainei (HUR), consideră că relațiile dintre Ucraina și Rusia ar putea fi normalizate în aproximativ zece ani, însă spune că o reconciliere este imposibilă în viitorul apropiat din cauza războiului și a traumelor
Senatoarea din Paraguay care a făcut declaraţii cu tentă rasistă la adresa lui Kylian Mbappé a publicat o scrisoare deschisă adresată căpitanului echipei Franței. Celeste Amarilla recunoaşte că „regretă” anumite afirmaţii, dar pretinde scuze de la fotbalistul lui Real Madrid.
Agenția Națională de Integritate anunță că, în urma utilizării unui sistem digital de analiză, a identificat trei tipare sistematice de încălcare a normelor de integritate în administrația publică locală și în sistemul de sănătate. Au fost deschise 106 autosesizări.
Beach, Please! dă startul ediției aniversare pe 8 iulie 2026, marcând 5 ani de la lansarea festivalului care a schimbat entertainmentului urban din România și din Europa.
Parlamentul European a aprobat marți, 7 iulie, noile reguli privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul, după un acord negociat cu statele membre ale Uniunii Europene.