Luni, pentru cei 2,7 milioane de elevi s-a încheiat anul școlar. Sistemul de învățământ a rămas cu aceleași boli cronicizate, iar sindicatele anunță un amplu miting de protest la Palatul Victoria pe 17 iunie.
Jurnalista Denise Rifai dar și Odeta Nestor, fostul președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) sunt vizate de dosarul DNA în care a fost pus oficial sub acuzare astăzi și primarul Ciprian Ciucu.
România riscă să își piardă șansa de a deveni un jucător esențial pe marile coridoare de conectivitate globală, în contextul absenței unui guvern cu mandat deplin, avertizează ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a anunțat joi, 18 iunie, într-un moment în care politica internă din România este dominată de tensiuni politice, că a discutat cu premierul interimar Ilie Bolojan.
Premierul desemnat Adrian Veștea și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, într-un mesaj adresat liberalilor în care solicită, totodată, amânarea congresului formațiunii cu o săptămână.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre acuzaţiile aduse de DNA lui Ciprian Ciucu, că din câte înţelege sunt nişte chestiuni care nu vizează activitatea acestuia la Primăria Capitalei şi atunci e normal să continue.
Kievul a lansat joi dimineață ceea ce autoritățile ucrainene descriu drept cel mai amplu atac cu drone asupra Moscovei de la începutul războiului, în urma căruia au izbucnit incendii în regiunea capitalei ruse.
Descoperă cele mai bune fiare de călcat din 2026: Top 3 modele testate, plus stații de călcat și steamere eficiente. Alternative surprinzătoare pentru haine fără cute și călcat rapid, fără bătăi de cap.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele PNL, a reacționat joi, 18 iunie, după ce a fost plasat sub control judiciar în dosarul instrumentat de DNA privind suspiciuni de luare de mită în perioada în care conducea Primăria Sectorului 6.
Procurorii DIICOT Ploiești investighează un amplu dosar de fraudă în sistemul medical privat, în care 17 persoane – manageri, medici și asistenți ai unei clinici din Ploiești – sunt suspectate că ar fi decontat consultații fictive la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.
PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care le-a solicitat de-a lungul timpului altor partide care au avut reprezentanți acuzați de fapte de corupție”.
Cinci companii din România, Ucraina, Grecia și India sunt înscrise la licitația programată vineri pentru preluarea combinatului siderurgic Liberty Galați.
Premierul desemnat Adrian Veştea anunţă că îşi asumă continuarea dialogului şi a negocierilor cu partidele politice până la finalizarea programului de guvernare şi a echipei guvernamentale.
Romanian retailer La Cocos, which has German group Schwarz as a shareholder, opened its eighth store in Romania, in the northwestern city of Oradea, on June 17.
Ucraina și Germania fac un nou pas în consolidarea cooperării militare, trecând de la livrări de armament la dezvoltarea și producția comună de tehnologii de apărare.
Familia din Galați rămasă fără locuință după ce o dronă rusească s‑a prăbușit peste un bloc de zece etaje va primi un sprijin din fonduri guvernamentale.
Creșterea numărului de urși și înmulțirea incidentelor în care animalele au ajuns în gospodării, au atacat animale domestice sau chiar oameni au determinat România și Slovacia să ceară sprijinul Comisiei Europene.