Incident grav în Halkidiki. O fetiţă de cinci ani, aflată în vacanţă într-o staţiune din nordul Greciei, a fost atacată şi rănită de un lup pe care autorităţile încearcă în prezent să îl captureze.
Spania amenință cu boicotarea Eurovisionului de anul viitor dacă Israel va participa. Evenimentul este programat la Viena, cu semifinale pe 12 și 14 mai și marea finală pe 16 mai.
Fostul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, critică reacția și modul în care Ministerul Apărării Naționale (MApN) a comunicat în cazul dronei rusești care a pătruns, în weekend, în spațiul aerian al țării noastre. „Bâlbâiala de la biroul cu steaguri arată slăbiciune politică”
Autoritățile judiciare moldovene au efectuat marți percheziții într-un dosar penal în legătură cu ,,suspiciuni de finanțare ilegală a partidelor politice în circumstanțe agravante”. În urma descinderilor, au fost ridicate peste 20 de milioane de lei moldovenești, echivalentul a peste un milion de eu
Economistul Andrei Caramitru susține că fără patru măsuri de reformă esențiale economia României nu va fi salvată. „Trebuie și reforme, oamenii să înțeleagă ca se schimbă ceva, nu doar gestionam contabil problema”, arată el.
Fostul premier Victor Ponta a dezvăluit mai multe detalii despre divorțul de Daciana Sârbu, care a avut loc în ianuarie 2025, după un mariaj de 19 ani.
O clasă a IX-a de învățământ profesional desființată de Inspectoratul Școlar din Constanța pe 25 august a fost reînființată în a doua săptămână de școală, ca urmare a unei decizii judecătorești. Un elev a dat în judecată sistemul.
Fostul premier Adrian Năstase a oferit un interviu presei de stat din China, fiind prezentat de jurnalista de la Beijing drept „un vechi prieten al Chinei”.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu critică faptul că președintele Nicușor Dan nu a numit încă, după aproape patru luni de mandat, conducerea serviciilor secrete. „Este prioritatea zero în clipa de față ca România să aibă niște Servicii de Informații Interne și Externe”, a spus CTP.
Vedeta TVR Marina Almășan, aflată, zilele acestea, în Turcia, a fost acuzată că s-ar plimba prin lume pe banii televiziunii publice. Aceasta făcut dezvăluiri pentru Click! despre sursa finanțării producției sale de la TVR 2.
Gabriel Rădulescu, primarul comunei Independența, o localitate cu 3000 de locuitori din județul Călărași, a decis să facă economii la buget prin tăierea salariilor din administrație. Afectată a fost inclusiv indemnizația sa.
Fostul președinte Traian Băsescu l-a ironizat luni, 16 septembrie, pe ambasadorul Federației Ruse la București, după ce Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurori, alături de mercenarii din gruparea lui Horațiu Potra.
Statele Unite au restabilit pe deplin statutul Ungariei în programul său de scutire de vize, după ce guvernul maghiar a luat măsuri pentru a remedia vulnerabilitățile în materie de securitate. „Așa cum se cuvine între două popoare prietene”, a spus premierul Viktor Orban.
Autoritățile au anunțat că au fost prinse și ultimele două persoane implicate în conflictul sângeros de sâmbătă, 13 septembrie, din Craiova. În urma altercației, o persoană a murit, iar mai multe au fost rănite.