Președintele american Donald Trump a declarat că SUA nu mai relaxează sancțiunile împotriva Iranului, după ce liderul suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei, a susținut că Iranul a învins Statele Unite.
Meteorologii au emis un cod portocaliu de vijelie puternică în București, începând cu ora 21:30, până la 22:40. A fost emis de asemenea mesaj RO-ALERT, în care locuitorii sunt sfătuiți să evite deplasările și să își măsuri de protecție.
Un copac doborât de vânt a căzut peste autoturismul în care se aflau patru persoane, printre care doi copii. La fața locului, mai exact între localitățile Călineşti şi Copăceanca din Teleorman, au sosit două echipaje de pompieri.
Acuzații grave de spionaj au dus la una dintre cele mai îndelungate și riscante anchete secrete din istoria Marii Britanii. CIA a alertat Londra că un ofițer MI6 ar fi lucrat în favoarea Rusiei.
Fostul președinte PNL, Theodor Stolojan, a declarat vineri, 27 iunie, că dacă măsurile de reducere a cheltuielilor nu sunt luate acum, „vom ajunge în imposibilitate de a finanţa deficitul bugetar”, iar Guvernul „trebuie să contribuie la această reducere a deficitului”.
Curtea Supremă a SUA a redus drastic capacitatea instanțelor inferioare de a bloca politicile unui președinte la nivel național. Donald Trump, vizat direct de această decizie, a numit hotărârea „o victorie uriașă”.
O vijelie care a determinat autoritățile să lanseze o avertizare RO-Alert a luat pe sus mai multe acoperișuri, în Slatina și Balș. Pompierii acționează pentru a îndepărta elementele căzute peste mașini. În municipiul Slatina au fost doborâți de vântul puternic mai mulți copaci.
Furtuna a făcut probleme în județul Galați. Rafalele de vând au pus sute de hectare de culturi cu legume. Producătorii din Matca, cel mai mare important bazin legumicol al țării, și-au văzut solariile cu legume pus la pământ.
Un incendiu a izbucnit vineri, 27 iunie, la un spațiu de depozitare din Sectorul 6, București. Potrivit autorităților, în depozit se află și butelii cu oxigen, iar, până acum, nu au fost înregistrate victime.
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui privat.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, 27 iunie 2025, că Guvernul ar putea renunța la unele programe care țin de componenta de mediu, afirmând că România nu mai are capacitate financiară să le susțină pe toate.
Atacurile recente ale Israelului împotriva Iranului au fost rezultatul unor planuri minuțios puse la punct de-a lungul deceniilor. Unele dintre aceste operațiuni au purtat nume inspirate din ficțiune.
Serviciile de informații militare ucrainene au anunțat că au adăugat arsenalului lor o nouă dronă navală de ultimă generație, Magura W6, oferind o nouă capacitate de a contesta dominația navală rusă în Marea Neagră. Producția noului model a fost finanțată integral de Banca ucraineană PUMB.
Elevii din SUA au dreptul să nu participe la ore în în care li se citesc povești cu personaje gay sau transgender, din motive religioase, în urma unei decizii luată de Curtea Supermă.
China și Statele Unite au dezvăluit vineri detalii ale unui cadru comercial care urmează să ușureze exporturile de pământuri rare și să reducă o parte din restricțiile tehnologice dintre cele două țări.
Cinci trenuri de călători au fost blocate vineri, 27 iunie 2025, din cauza unei furtuni violente, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate (CFR). O echipă a fost mobilizată pentru a interveni în zonele afectate, iar circulația feroviară urmează să fie reluată în cel mai scurt timp.
ATRA Doftana, a resort in Valea Doftanei (Prahova County), will undergo an expansion and modernization process following an investment of RON35.7 million (more than EUR7.2 million), co-financed through the Just Transition Program – ADR Sud-Muntenia.