Fostul cancelar german Angela Merkel a transmis marți, la București, un mesaj privind actualul context politic din România, subliniind că formarea unui guvern stabil depinde de capacitatea partidelor de a găsi puncte comune și de a face compromisuri.
Un jurnal de călătorie vechi de peste două milenii scoate la iveală unul dintre cele mai profunde și bizare mistere ale istoriei. Un mare explorator cartaginez vorbește despre o populație enigmatică de humanoizi numiți „gorile”, dar cu apucături foarte umane.
În ziua de 2 septembrie 1937, se stinge din viață Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne. De asemenea, Pe 2 septembrie, la doi ani distanță, s-au născut actorii celebri Keanu Reeves și Salma Hayek.
Armata Statelor Unite a lansat marți noi atacuri împotriva Iranului, vizând obiective aparținând Gardienilor Revoluției, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Începerea anului școlar îi aduce pe părinți, în fiecare toamnă, în fața unei întrebări practice: când este nevoie de aviz epidemiologic pentru școală sau grădiniță și când acesta nu este necesar?
Aflată la București pentru lansarea volumului său de memorii „Libertate. Amintiri 1954-2021”, Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, a lansat un nou mesaj critic la adresa președintelui rus Vladimir Putin.
După un divorț sau sfârșitul unei relații lungi, dorința de a avea din nou pe cineva alături poate apărea înainte ca despărțirea să fie cu adevărat depășită.
Primăria Capitalei pregătește „cea mai mare investiție în transportul public electric din București, din ultimii ani”, care vizează achiziția a 100 de troleibuze articulate și 79 de tramvaie noi.
Economia rusă intră într-o criză sistemică tot mai greu de mascat: depozitele Wildberries, lovite masiv de drone, terminalele cerealiere din Novorossiisk suspendate, o nouă criză a carburanților și retrageri masive de numerar din bănci.
Militari ruși care au participat la războiul din Ucraina au venit la festivitățile de început de an școlar în sute de școli din Rusia, unde copiii au reconstituit scene de război, au tras cu arme automate, au aruncat grenade și au lansat drone.
Alexandru Ștefănescu, viceprimarul comunei gorjene Stejari, este cercetat penal după ce ar fi fost implicat într-un accident și ar fi părăsit locul producerii acestuia înainte de sosirea polițiștilor, în încercarea de a mușamaliza evenimentul rutier.
Peste 20 de unități școlare din județul Olt au, de la 1 septembrie 2026, directori noi. Și la vârful IȘJ Olt au intervenit schimbări, inspectorul școlar general făcând schimb de funcție cu una dintre adjunctele sale. O numire controversată apare în fruntea unui liceu din Caracal.
Președintele Nicușor Dan a semnat marți nouă decrete de eliberare din funcție prin pensionare, pentru cinci judecători și patru procurori. Printre cei vizați se numără și Vasile Drăghici, unul dintre procurorii care au semnat rechizitoriul din dosarul „Flota”.
Naomi Osaka nu mai intră pur și simplu pe teren la turneele de Grand Slam. În 2026, japoneza a transformat momentul apariției din tunel într-un spectacol în sine și a atras toate privirile la fiecare dintre cele patru turnee majore ale anului.
Forțele armate suedeze s-au antrenat pentru un scenariu de război în cadrul exercițiului Aurora 26, simulând inclusiv gestionarea soldaților căzuți în luptă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a activat, marți seară, Planul Roșu de Intervenție în stațiunea Saturn, după ce aproximativ 40 de persoane aflate într-un hotel cu regim all-inclusive au acuzat stare de rău.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și au anunțat că circulația va fi restricționată miercuri și vineri pe Transfăgărășan, în vederea organizării unor evenimente automobilistice
Indiferent de numele viitorului prim-ministru, președintele Nicușor Dan va alege titularii de la Externe și Apărare, două portofolii aflate într-o relație strânsă cu atribuțiile președintelui - șef al diplomației și comandant suprem al Armatei.
ICI București a anunțat marți, 1 septembrie, începerea oficială a proiectului „Romanian EuroHPC AI Factory at ICI Bucharest” (RO AI Factory), o inițiativă europeană destinată dezvoltării infrastructurii de inteligență artificială din România.