Polonia a prezentat pentru prima dată un proiect de sistem de apărare antiaeriană, un fel de „Dom de Fier la scară redusă", conceput pentru a contracara dronele și rachetele de croazieră, cu care polonezii s-ar putea confrunta, sub formă de atacuri masive, în cazul unei agresiuni din partea Rusiei.
Tânărul care în august 2025 a lovit un livrator originar din Bangladesh, pe o stradă din București, și i-a cerut să plece din România, a fost condamnat joi, în primă instanță, la un an și opt luni de închisoare cu suspendare.
AUR ar fi demarat negocieri pentru atragerea unor parlamentari din mai multe formațiuni și grupuri parlamentare, în încercarea de a-și consolida influența în Parlament și de a participa la formarea unei viitoare majorități, potrivit unor surse politice.
Patru români căutaţi în baza unor mandate europene de arestare, suspectaţi că şi-au ucis un conaţional în Danemarca, după care l-au aruncat într-un râu legat de o baterie auto, au fost depistaţi în patru judeţe din România şi reţinuţi.
O femeie de 40 de ani din Illinois, SUA, este acuzată că și-a ucis fiul de doi ani. Corie Walsh a cerut marți, 8 septembrie, la prima sa apariție în fața instanței, să fie eliberată din arest, însă judecătorul a respins solicitarea și a decis că femeia trebuie să rămână în închisoare până la proces.
SUA încearcă să-şi mobilizeze aliaţii din NATO într-o campanie de „desfiinţare sistematică” a Curţii Penale Internaţionale, tensionând şi mai mult relaţiile transatlantice deja încordate.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a anunțat că fondurile bugetare alocate în acest an Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” au fost epuizate, motiv pentru care depunerea solicitărilor de transfer va fi suspendată începând cu 11 septembrie.
În perioada 28–30 august, Ploieștiul a găzduit cea de-a VIII-a ediție a festivalului Jazz on the Rooftop. Timp de trei seri, acoperișul Primăriei a reunit șase proiecte muzicale, cu artiști din România și din străinătate, într-un program care a traversat mai multe direcții ale jazzului contemporan.
Loteria Română a organizat joi, 10 septembrie, noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la extragerile de duminică, 6 septembrie, a acordat peste 27.700 de câștiguri în valoare totală de peste 2,2 milioane de lei.
Conducerea PNL a decis să nu susțină învestirea unui guvern condus de Luca Niculescu în situația în care în viitorul Executiv ar fi incluși și miniștri ai PSD,
Jurnalista Adina Popescu a publicat în revista Dilema o relatare detaliată despre experiența sa de pacient în Spitalul Clinic de Urgență București, unde a ajuns după ce a suferit o dublă fractură, la mâna dreaptă și piciorul stâng, în urma unui accident casnic.
Un jurat a împiedicat obținerea unui verdict unanim în procesul lui Lindsay Clancy, fosta asistentă medicală acuzată că și-a ucis cei trei copii în 2023, au povestit trei membri ai juriului pentru NBC10 Boston.
Cât de departe a ajuns aspiratorul robot? Un lucru e cert: a devenit ajutorul casei moderne. Descoperă cele mai bune 5 modele din 2026, ce fac dincolo de aspirare și bonusul surpriză care merită atenție.
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, afirmă că o eventuală susținere clară din partea UDMR ar putea deschide calea formării unei noi majorități parlamentare și a unui nou Guvern.
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a transmis joi, 10 septembrie 2026, că perspectivele privind inflația și economia zonei euro rămân extrem de incerte, după ce BCE a decis să majoreze cu 0,25 puncte procentuale toate cele trei dobânzi de politică monetară.
PSD a avut ca primă opțiune continuarea guvernării alături de celelalte partide din coaliție, însă cu un nou program de guvernare și un alt prim-ministru, nu cu Ilie Bolojan, a declarat Claudiu Manda, secretarul general al PSD, la „Interviurile Adevărul”.
Aggreko has officially finalized and inaugurated its new regional Service and Repair Center for gas engines in Stefanestii de Jos, Ilfov County, Romania.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege care prevede limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducerea serviciilor de informații și a altor instituții publice.
Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, realizat printr-un proiect cofinanţat prin PNRR, va fi inaugurat luna viitoare, acesta fiind „unic la nivel naţional".