România a înregistrat în iulie cea mai mare scădere anuală a vânzărilor cu amănuntul dintre statele membre ale Uniunii Europene. Volumul comerțului cu amănuntul a fost cu 5,7% mai mic decât în iulie 2025, în timp ce la nivelul UE vânzările au crescut cu 1%, arată Eurostat.
Șeful Dacia avertizează că uzina de la Mioveni pierde teren în fața fabricilor Renault din alte țări. Energia este mult mai scumpă decât în Spania, producția va scădea cu două cifre în 2026, iar viitorul modelelor Duster și Bigster în România nu este garantat
Tapiseria de la Bayeux, una dintre cele mai importante opere de artă medievală din Franța, a suferit o deteriorare minoră după transferul său la Londra.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2026-2035 și cere Transelectrica să accelereze lucrările de interconectare cu Ungaria și Bulgaria.
Vacanța de două săptămâni prin Croația și Muntenegru, organizată pentru aniversarea a 50 de ani de căsnicie, s-a transformat într-un coșmar pentru doi pensionari britanici. La întoarcere, aceștia nu au mai fost lăsați să urce în avionul easyJet, pe motiv că aeronava depășea limita de greutate.
Romania’s national grid company Transelectrica (stock symbol: TEL) proposes its shareholders a revised budget for 2026, with gross profit expected to reach RON294.4 million, higher by 38% (+RON81.4 million) than the level approved in May 2026.
Casa Albă a lansat joi pagina web „Arcade”, care include cinci jocuri video în stil retro inspirate de politicile președintelui american Donald Trump, inclusiv de măsurile privind securizarea frontierei și expulzarea imigranților aflați ilegal în Statele Unite.
Donald Trump a respins categoric speculațiile potrivit cărora ar purta o perucă, după ce aspectul părului său a revenit în atenție. Președintele SUA a invocat un moment din campania electorală din 2024 pentru a-și susține afirmația.
Călugărul Efrem Băndărică de la Mănăstirea Dervent, din județul Constanța, propune o rețetă neobișnuită de marmeladă, realizată din banane foarte coapte și aronia. Preparatul este ușor de pregătit, însă câteva etape sunt esențiale pentru păstrarea aromei fructelor.
Fostul premier Victor Ponta susține că PSD este nevoit să negocieze cu AUR și afirmă că social-democrații poartă deja discuții cu formațiunea condusă de George Simion.
O insulă din Marea Mediterană îi cucerește pe turiști cu plaje spectaculoase, ape turcoaz, peisaje desprinse din cărțile poștale și o gastronomie apreciată. Deși rivalizează cu cele mai cunoscute destinații din Grecia și Spania, Sardinia este încă mai puțin aglomerată.
În 2025, 16,3% dintre persoanele cu vârsta peste 18 ani din Uniunea Europeană (UE) sufereau de obezitate, iar alte 35,4% se aflau în stare de preobezitate, conform datelor publicate vineri de Eurostat, citate de agenţia de presă EFE. Potrivit statisticii, în total, mai mult de jumătate din populaţia
Conform programului anunțat, Călin Georgescu urma să viziteze o fabrică de mobilă din municipiul Vaslui, Marcomovas SRL, în ziua de sâmbătă, în intervalul orar 12.30 – 13.00. Administratorul companiei, Ion Marcu, spune că nu este de acord cu vizita.
Un tânăr de 18 ani a fost urmărit de polițiști în noaptea de joi spre vineri, după ce a refuzat să oprească la semnalele agenților. Șoferul a fost oprit în orașul Podu Iloaiei cu ajutorul unui dispozitiv de tip spike-strip.
Fostul premier Victor Ponta critică modul în care se desfășoară negocierile pentru formarea viitorului Guvern și susține că președintele Nicușor Dan nu trebuie să se ocupe de strângerea voturilor din Parlament.
Actorul britanic Richard O'Sullivan, cunoscut în special pentru rolul lui Robin Tripp din serialele de comedie „Man About the House” și „Robin's Nest”, a murit la vârsta de 82 de ani.
Rusia își va orienta tot mai mult exporturile de gaze către China, iar până în 2030 peste 60% din cantitățile exportate de Moscova ar urma să ajungă pe piața chineză.